Ministrul de Externe Cristian Diaconescu a anuntat intr-o conferinta de presa sustinuta alaturi de omologul sau italian Franco Frattini, organizarea, in toamna acestui an, a unui summit interguvernamental romano-italian, precum si a unui forum al societatii civile.
"In toamna acestui an vom organiza un summit interguvernamental romano-italian, urmand ca in marja acestui eveniment sa fie organizat si un forum al societatii civile din ambele tari", a spus ministrul de Externe, Cristian Diaconescu.
El a adaugat ca ideea si initiativa acestor proiecte i-au apartinut omologului italian, multumindu-i acestuia. Ambele evenimente vor fi organizate la Bucuresti.
La randul sau, Franco Frattini a detaliat ideea desfasurarii forumului societatii civile din cele doua tari: "Impreuna cu summit-ul vom avea si acest forum al societatii civile in Romania, unde reprezentanti ai acestor societati civile se vor intalni in Romania.
Vrem astfel sa transmitem un semnal ca exista o legatura nu numai intre guverne, ci exista si o prietenie profunda intre popoarele noastre", a spus Franco Fratini.
Anuntul organizarii summit-ului vine dupa ce relatiile dintre Italia si Romania au inregistrat tensiuni, pe fondul violentelor din jurul Romei, care au avut ca protagonisti imigranti rromi (tigani) din Romania.