Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) a intrat in posesia autorizatiei cu seria CT nr. 0000331, eliberata de Comisia de Autorizare a furnizorilor de formare profesionala, in baza careia este autorizata sa desfasoare activitati de formare profesionala a adultilor. De asemenea, DGASPC de la malul marii mai poate organiza programe de perfectionare pentru ocupatia asistent personal al persoanei cu handicap grav. In acest sens, pentru a veni in sprijinul solicitantilor, Directia pentru Protectia Copilului este pe cale de a desfasura programe de formare profesionala pentru asistenti personali ai persoanelor cu handicap grav. Programa cursului de formare cuprinde 108 ore de pregatire teoretica si 92 de ore de pregatire practica. Costul acestui curs este de 400 de lei de persoana si este stabilit de catre DGASPC, in baza cheltuielilor estimate. (I. Z. )