Motiunea de cenzura initiata de Alianta PSD + PC intitulata "Opriti genicidul social!" va fi dezbatuta si votata marti, 15 iunie. Presedintele Senatului, Mircea Geoana, a refuzat sa convoace alaturi de presedintele Camerei Deputatilor o noua sedinta a Birourilor Permanente reunite in care sa fie luata in discutie solicitarea presedintelui Traian Basescu privind devansarea datei motiunii.
Dezbaterea si votarea motiunii de cenzura initiata de Alianta PSD + PC intitulata "Opriti genicidul social!" va avea loc marti. Mircea Geoana, presedintele Senatului, a respins cererea presedintelui de devansare a dezbaterii si votarii motiunii de cenzura. Geoana spune ca este dreptul Birourilor Permanente sa stabileasca data dezbaterii, iar aceasta decizie a fost deja luata.
Presedintele Senatului este de parere ca Roberta Anastase, presedinta Camerei, poate incerca convocarea unei sedinte a Birourilor Permanente, dar nu va reusi. In plus, Geoana a spus ca ii reproseaza presedintelui faptul ca nu respecta separatia puterilor in stat.
In replica, sefa Camerei Deputatilor il ataca pe Mircea Geoana si spune ca nu poate convoca Birourile permanente reunite caci potrivit Regulamentului sedintelor comune ale Camerei Deputatilor si Senatului, Birourile permanente se intrunesc in sedinta comuna, la convocarea presedintilor acestora.
Presedintele Camerei a mai spus ca "mi-am manifestat deschiderea pentru convocarea unui Birou permanent, dar de una singura nu o pot face". "Practic prin decizia presedintelui Senatului nu se pot convoca Birourile permanente reunite. In consecinta, votarea motiunii se va intampla marti", a completat Anastase.
Presedintele Traian Basescu le-a cerut lui Mircea Geoana, presedintele Senatului, si Robertei Anastase, presedintele Camerei Deputatilor, sa devanseze dezbaterea si votarea motiunii.
Traian Basescu a mentionat ca motiunea de cenzura trebuie dezbatuta si votata in termen de trei zile de la data la care a fost citita in Parlament. Conform Articolului 113 din Constitutia Romaniei, "Motiunea de cenzura se dezbate dupa 3 zile de la data cand a fost prezentata in sedinta comuna a celor doua Camere". Acelasi termen este prevazut si de regulamentul Camerei Deputatilor.
"Cu privire la modul de calcul al termenelor pe zile prevazute de textele constitutionale, Curtea Constitutionala s-a pronuntat in jurisprudenta sa (Decizia nr. 233 din 10 decembrie 1999 sau Decizia nr. 89 din 26 ianuarie 2010) stabilind ca "sunt termene care privesc desfasurarea raporturilor constitutionale dintre autoritatile publice si, prin urmare, in masura in care nu se prevede altfel in mod expres, nu se calculeaza pe zile libere". In dreptul public, termenele se calculeaza "...pe zile calendaristice, in sensul ca se include in termen si ziua in care el incepe sa curga si ziua cand se implineste...", scrie Traian Basescu.
Motiunea de cenzura initiata de Alianta PSD + PC a fost citita miercuri in Parlament de catre senatorul PSD Dan Sova. "Motiunea de cenzura are ca scop blocarea genocidului social pe care taierea pensiilor si a salariilor il va produce", se arata la inceputul motiunii de cenzura a PSD.