Episcopul reformat Tõkés László a declarat vineri, dupa intalnirea cu presedintele ungar, Sólyom László, ca a vorbit cu acesta despre situatia politica a maghiarilor din Romania, exprimandu-si dezamagirea ca nu a putut crea unitate intre partidele maghiare din tara inaintea alegerilor parlamentare.
Tõkés a facut aceste declaratii dupa intalnirea care a avut loc la Casa de studii "Jakab Antal" din Sumuleu-Ciuc, unde episcopul reformat l-a intampinat pe presedintele Ungariei spunand ca locul in care se afla nu este doar un sediu cultural important, ci si spatiul care simbolizeaza unitatea maghiarilor de pretutindeni, pentru ca, in fiecare an, la pelerinajul de Rusalii maghiarii din toate colturile lumii se intalnesc la Sumuleu-Ciuc.
"I-am spus domnului presedinte ca toate eforturile pe care eu personal le-am facut pentru
a reconcilia cele doua partide
au esuat din cauza greselilor UDMR si PCM. Fara unitate nu se poate atinge idealul nostru, obtinerea autonomiei teritoriale si a celei culturale", a afirmat Tõkés. El a spus ca i-a multumit sefului statului ungar pentru ca in discursul de joi seara a insistat asupra statutului special al Tinutului Secuiesc si asupra unitatii maghiarilor din intregul bazin carpatic.
La intalnire, episcopul reformat i-a inmanat presedintelui Ungariei un album cu fotografii din Oradea.
La intalnirea dintre Tõkés László si Sólyom László au participat si Fodor Imre, fostul presedinte al Consiliului National Secuiesc si deputatul UDMR Toró T. Tibor.
In vara acestui an, presedintele Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania, Tõkés László, propusese, intr-o scrisoare deschisa, liderilor UDMR si PCM sa reia dialogul pe tema unui compromis legat de participarea la alegerile generale, incluzand in discutii si CNMT.
Dupa negocierile cu PCM, presedintele UDMR, Markó Béla, a anuntat ca uniunea va participa singura in alegerile parlamentare, in conditiile in care conducerea PCM a refuzat oferta privind stabilirea unor candidaturi comune ale celor doua formatiuni politice, spunand ca mai urmeaza sa discute cu CNMT si Tõkés László. La sfarsitul lunii august, Markó a anuntat ca si negocierile dintre reprezentantii Uniunii si cei ai Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania, pentru o lista comuna la alegerile parlamentare, s-au incheiat fara rezultat, ca si cele cu PCM.