Deutsche Welle: Presedintele isi risca legitimitatea (Autor: Horatiu Pepine)
Intr-un interviu acordat ziarului Adevarul, presedintele Klaus Iohannis revine asupra unui subiect care creeaza tensiuni puternice in societatea romaneasca: casatoriile homosexuale. Este surprinzatoare transformarea presedintelui Klaus Iohannis. Era un om din provincie, cu un aer usor desuet, care lasase sa se creada in campania prezidentiala ca are o legatura cu biserica evanghelica si ca profeseaza un conservatorism moderat. Mai mult, imediat dupa alegeri, a anuntat ca va participa pe rand la oficiul religios al fiecarui cult din Romania, ca reverenta fata de traditiile comunitare. Nimeni nu isi imaginase ca primarul de la Sibiu ar fi fost vreun practicant fervent, caci era prea evidenta firea sa practica, orientata catre placerile simple ale vietii, dar romanii vazusera in el un om politicos dupa tipar vechi.Se pare insa ca presedintele nu a inteles bine sensul mandatului primit, caci ceea ce placuse la el nu era nici pe departe atasamentul sau cosmopolit la linia avangardei progresiste, ci tocmai aerul cuminte si serios de provincie. Nimeni nu crezuse, de exemplu, ca ar fi fost un primar corupt, in ciuda faptului ca se gasea in proces cu Agentia de Integritate si prea putini dadusera crezare zvonurilor neplacute despre tranzactiile sale, dar asta tocmai pentru ca avea aerul unui om dus la biserica sau, cu alte cuvinte, pentru ca facea impresia ca este inca impregnat de valorile Provinciei. Atunci cand Capitala se asociase prea mult cu tranzactionismul, frivolitatea si coruptia de toate soiurile, Provincia parea o rezerva salvatoare de seriozitate. Dar presedintele pare dispus sa se lepede de provincialismul lui, fara sa vada ca era, de fapt, principala sa calitate. Si din pacate o face fara onestitate si intr-un mod manipulatoriu. In cursul interviului de miercuri de la Adevarul a spus, cu referire la tema casatoriilor homosexuale:
- Trebuie sa discutam foarte asezat daca vrem sa ostracizam minoritati sau daca vrem sa-i integram pe toti.
Or, a spune ca unii ar dori ostracizarea altora contine concluzia. Si atunci ce sa mai discutam? Iata, presedintele stie dinainte raspunsul. Dar, in prima sa interventie asupra acestui subiect, fusese de-a dreptul jignitor in referirile sale la cele 3 milioane de semnatari ai initiativei de modificare a Constitutiei:
- Este gresit sa dam ascultare sau sa mergem pe calea fanatismului religios si a solicitarilor ultimative. Eu nu cred in ele si nu le sprijin. Eu sunt adeptul tolerantei, increderii si deschiderii spre celalalt.
Se afla aici o violenta de ton regretabila. Dar nu atat violenta e problema, ci falsificarea premeditata a situatiei, caci nimeni nu a facut nicio solicitare ultimativa. Semnatarii apelului la modificarea Constitutiei au recurs la dreptul lor constitutional, solicitand declansarea unei dezbateri parlamentare si, ulterior, daca va fi cazul, a referendumului pentru validarea modificarii adoptate. Semnatarii initiativei au o opinie clara cu privie la casatorie, pe care o vad, in traditie biblica, ca pe o uniune dintre un barbat si o femeie, dar ei cer consacrarea acestui fapt pe cale democratica si nu prin solicitari ultimative. Unde este ultimatumul si pe ce pe temei ar putea fi el formulat? Si mai ales unde se afla amenintarea? Presedintele strecoara ilicit aceste presupozitii cu scopul de a-si descalifica interlocutorii, pe care ii numeste in plus FANATICI RELIGIOSI. Cum sa discuti cu niste fanatici religosi? Ei trebuie destituiti rapid din drepturi, mai inainte ca vocea lor sa fie auzita.Problema grava este ca presedintele interzice el insusi o discutie asezata, de pe pozitii prezumtioase si autoritare. Dintr-un om oarecum ezitant care isi cauta cuvintele, a devenit un tip cu posturi profesorale. Caci interviul oferit ziarului Adevarul nu a fost despre politica decat in plan secundar, fiind in primul rand un discurs didactic despre cum ar trebui sa se reformeze partidele si mai ales cum ar fi bine sa voteze si sa gandeasca oamenii. Am aratat insa cu alta ocazie ca instituirea liderului politic intr-o instanta morala e o patologie a democratiei. Oamenii nu asteapta ca cel pe care l-au investit cu putere sa devina un indrumator etic, sa le explice cum trebuie traita viata, sa le tina lectii de intelepciune practica. Ideea reprezentativitatii, aflata de doua secole in miezul teoriei politice, presupune, dimpotriva, ca omul politic sa exercite un soi de ministerium, sa se supuna cu modestie alegatorilor sai, desigur, nu printr-un mandat imperativ, ci ca orientare generala. Iar tehnic vorbind singura legitimitate a presedintelui decurge din faptul ca este investit de majoritatea alegatorilor sai si nu de catre o minoritate desemnata. Puterea poate avea si alte surse, dar legitimitatea nu.
Sursa: dw.com