Alesii doljeni cred ca reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice, institutie care va imparti banii primariilor din judet de la 1 ianuarie 2007, nu cunosc problemele din teritoriu si nu vor reusi sa distribuie banii dupa nevoi.
Daca pana acum consiliul judetean era cel care aloca toti banii veniti in judet de la guvern, incepand cu anul 2007, consiliul judetean si Directia Generala a Finantelor Publice isi vor imparti atributiile in ceea ce priveste repartizarea banilor catre primariile din judet. Concret, consiliul judetean va fi cel care va distribui prin hotarare banii pentru investitii, iar DGFP banii necesari pentru echilibrarea bugetelor locale. Modificarile aduse de legislatia in domeniul finantelor publice locale din luna ianuarie nu ii multumesc insa pe alesii judeteni, care sunt de parere ca schimbarile sunt menite mai degraba sa centralizeze finantarea localitatilor decat sa lase autoritatile locale sa hotarasca singure soarta banilor. Constantin Dascalu, vicepresedintele pe probleme economice al CJ Dolj, a declarat ca, pentru o impartire corecta a banilor, Directia Generala a Finantelor Publice Dolj va trebui sa colaboreze cu CJ Dolj, institutie care cunoaste mai bine problemele din judet. "Directia de Finante va trebui sa colaboreze cu consiliul judetean in privinta impartirii banilor. Ei nu au mijloacele necesare pentru a identifica problemele cu care se confrunta localitatile din Dolj. Banii care se vor acorda pe criterii specifice vor fi repartizati oricum de o comisie formata din reprezentanti ai consiliului judetean, prefecturii, Directiei de Finante Publice, oraselor, comunelor si municipiilor", a declarat Constantin Dascalu.
Din 2007, Finantele controleaza la sange
Colaborarea dintre cele doua institutii este luata in calcul si de reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice Dolj care recunosc ca problemele localitatilor doljene sunt in acest moment o necunoscuta pentru majoritatea functionarilor care lucreaza in institutie. Finantistii sunt hotarati insa sa nu se bizuie pe declaratiile primarilor atunci cand vine vorba de impartirea banilor. Silviu Dumitru, directorul DGFP Dolj, a precizat ca functionarii directiei vor merge in fiecare comuna din judet pentru a verifica daca solicitarile edililor sunt reale. "Da, asa este, noi nu cunoastem situatia din teren. Cu toate acestea, ne vom deplasa in toate localitatile pentru a vedea daca si cerintele primarilor sunt reale pentru ca ei pot cere bani pentru o investitie care nu exista. Nu o sa fie greu sa facem acest lucru, pentru ca intr-o zi putem verifica 20 - 30 de comune", a declarat Silviu Dumitru.