Sef de ceremonii, Nicolae Urdea. Investigatia dedicata de cotidianul nostru neregulilor incredibile petrecute cu plajele din 2 Mai si Vama Veche a scos de data aceasta la iveala un fapt absolut neverosimil. Din continutul catorva documente cat se poate de oficiale reiese faptul, sau fapta, ca terenurile din Vama Veche au suferit alunecari, cutremure si alte calamitati imobiliare, schimbandu-si regimul juridic sau amplasamentul in functie de pofte. In anul 2002, fostul poligon militar de la Vama Veche a fost desfiintat pe motiv ca facea umbra degeaba pamantuluiā€¦ cu potential rezidential. Cu o graba demna de cauze mai nobile, coiotii imobiliari din Primaria Limanu au aranjat soarta halcilor de pamant. Este si cazul referentei de specialitate de la biroul agricol al primariei, Dragan-Dan Angelica. Desi de loc aceasta este din comuna Vadastria, judetul Olt, revolutia si legea 18 au prins-o in localitatea 2 Mai, unde ocupa un post de inginer agricol la CAP. Data fiind nobila sa preocupare, in anul 1992 autoritatile locale i-au constituit un drept de proprietate asupra unui teren agricol de 5 hectare si 1. 000 de metri patrati, nu ca mostenitoare, ci ca specialista in agricultura. La scurt timp de la improprietarire, femeia s-a lasat de lucrul campului, transmitand unor arendasi folosinta terenului. In schimb, si-a gasit un post caldut, de referent de specialitate la biroul agricol al primariei Limanu. Dupa 12 ani, terenul agricol s-a "evaporat"In anul 2004, cand imparteala terenurilor din parcela A467 (fostul poligon militar din vecinatatea plajei Vama Veche) era in toi, specialista agricola a depus la primarie, adica la locul ei de munca, o cerere cel putin ciudata. Astfel, femeia descoperise dupa 12 ani ca nu detine intreaga suprafata de teren primita de-a moaca pe Legea 18. Mai exact, arata ea in cererea inregistrata la Primarie sub nr. 2. 075/26. 03. 2004, 5. 000 de metri patrati primiti in sola A190 (teren agricol fara nici un potential rezidential, situat in extremitatea vestica a comunei Limanu, aproape de vecinatatea cu localitatea Albesti) lipsesc cu desavarsire, motiv pentru care a solicitat deplasarea unei comisii de specialisti in scopul masurarii si identificarii parcelei. In aceeasi zi de vineri, 26 martie, si cu exact acelasi numar de inregistrare, Dragan-Dan Angelica primea drept raspuns o nota de constatare, redactata de comisia formata din colegele ei de birou, Macovei Dorina si Ciobanel Stefania, numite de colegul cel mare, primarul Iustin Urdea (foto) (etimologic, Iustin inseamna "cel drept" n. r. ). Macovei si Ciobanel au lucrat si ele la fostul CAP 2 Mai, unde si-au inceput tovarasia cu Dragan-Dan Angelica. Comisia arata ca s-a deplasat in teren, la sola A 190 (adica la mama dracului!), constatand ca suprafata din acest parcelar este mai mica cu aproximativ 1,5 hectare decat cea evidentiata in planul cadastral. In aceste conditii, colegele de birou propuneau schimbarea aplasamentului de 0,5 hectare, dupa 12 ani, in parcelele 467 si 457 aflate la dispozitia comisiei locale de fond funciar Limanu. Primarul si secretara si-au dat acordul pentru fraudaPe 30 martie 2004, Dragan-Dan Angelica a depus o cerere de chemare in judecata a comisiei locale Limanu si a comisiei judetene de fond funciar, cerand in contradictoriu cu acestea rectificarea titlului de proprietate emis cu 12 ani in urma, in sensul schimbarii amplasamentului de 0,5 ha din parcela A 190/2/9, cu alte trei parcele (1. 317mp in A467/41b, 2683mp in A 467/3/6/2 si 1. 000 mp pe faleza, in A467/3/5/3) in vatra fostului poligon militar. La singura infatisare din acest proces (Dosar civil 474/2004 al Judecatoriei Mangalia), comisia locala Limanu a depus o intampinare, semnata de primarul Urdea, de secretara Boita Petrina si de consilierul juridic Gheorghita Nineta, prin care a solicitat admiterea actiunii "colegei de birou", asa cum a fost ea formulata. Comisia judeteana, desi legal citata, nu s-a prezentat in proces, astfel incat instanta a ramas in pronuntare dupa prima infatisare. Prin sentinta civila nr. 682/22. 04. 2004, instanta a admis actiunea, printre considerentele retinute fiind si acela ca "suprafata de 5. 000 mp nu se regaseste in teren, in sensul ca planul parcelar nu cuprinde aceasta suprafata". La rectificare, terenul agricol a devenit intravilanDincolo de retinerea instantei de judecata, in realitate planurile parcelare din perioada litigiului contineau cu toate suprafata de 5. 000 mp atribuita functionarei de la registrul agricol in mijlocul campului. Mai mult, suprafata figureaza chiar si in planurile parcelare din anul 2007, desi trebuia radiata prin consecinta sentintei civile de rectificare din anul 2004. In al doilea rand, nicaieri in documentele depuse la instanta nu se arata regimul juridic al terenurilor din fostul poligon militar primite de Dragan prin rectificarea titlului de proprietate. Insa, in posesia noastra se afla un contract de schimb intre numitii Stefan Georgeta si Cubaniti Stefan (autentificat sub nr. 4649/03. 10. 2003 la BNP Spanu Florica din Mangalia). Terenurile acestora, ambele aflate in parcela 467/3, aceeasi in care a primit rectificarea functionara primariei, aveau regimul juridic de intravilan. Pe cale de consecinta, fosta CAP-ista a dobandit terenuri intravilane pe malul marii printr-o manopera juridico-fantastica, in care responsabilitatea penala se distribuie intre primarul Urdea cel Drept, secretara Boita, jurista Gheorghita si specialistele Macovei si Ciobanel. Spunem responsabilitate penala, deoarece prin Legea 18/1991, specialistii agricoli puteau primi in folosinta doar terenuri agricole, iar nu intravilane. Vechea lege le dadea dreptul sa lucreze pamantul, in vreme ce manoperele lor le dau acum dreptul sa construiasca hoteluri si ansambluri rezidentiale. Cealalta CAP-ista si-a mutat terenurile la soseaSpecialista Ciobanel Stefania a uzat si ea, in nume personal, de manevra rectificarii frauduloase a titlului de proprietate. Astfel, ea a reusit, in anul 2003, sa schimbe amplasamentul si vecinii pentru trei parcele in suprafata de 8 hectare, teren primit ca specialista agricola in baza Legii 18. Dupa noua ani de la punerea in posesie, a constatat si ea, ca si colega de birou, ca datele inscrise in titlul de proprietate sunt gresite. Prin sentinta civila nr. 1184/03. 09. -2003, instanta din Mangalia i-a admis actiunea, mai ales ca intampinarea comisiei locale Limanu, semnata de primarul Urdea, secretara Boita si jurista Gheorghita, are un continut socant de alambicat: "comisia locala este de acord cu admiterea actiunii, asa cum a fost formulata de reclamanta". Doua din cele trei terenuri ale Stefaniei Ciobanel au acum deschidere la DN 39, iar toate trei au fost bagate in intravilanul comunei. Groapa de cinci stele a viceprimarului DumitruRevenind la Dragan-Dan Angelica, la doar cateva luni de la obtinerea terenurilor de pe malul marii, aceasta a procedat la dezmembrarea lotului de 1. 000 de metri patrati in doua loturi asimetrice, unul de 350mp mai la dos, celalalt de 650 mp cu deschidere la strada Falezei. Pe 11 iunie 2004, a vandut terenul din dos, cu zece milioane de lei vechi bacauanului Alexandru Bezim. Lotul de 2. 683 mp a fost si el dezmembrat in cinci loturi mai mici, prin actul autentificat sub nr. 4217/19. 08. 2004 la BNP Spanu Florica din Mangalia. De mentionat este faptul ca ambele terenuri faceau parte din parcela 467/3, iar actele anterior mentionate cuprind deopotriva mentiunea ca terenul apartine intravilanului localitatii Vama Veche. In anul 2008, specialista a maritat si suprafata de 650 de metri patrati cea care este identificata acum cu adresa str. Falezei nr. 38, Vama Veche. Iar cumparatorul este si el o cunostinta mai veche. Mai exact, Dragan-Dan Angelica a vandut suprafata in cauza, pentru 71. 000 de euro, catre SC Debora House SRL, o firma infiintata in anul 2008 de Ramona-Sorica Dumitru, sotia viceprimarului comunei Limanu, in asociere cu cetateanul britanic Gibbs Simon Thomas Bernanrd, cu Matei Marian si Pufulete Anghel. Matei este si administratorul firmei, iar in calitatea sa de persoana fizica acesta a cumparat de la Primaria Limanu un teren de 500 mp in satul 2 Mai cu incredibilul pret de 1. 916 lei (contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr. 7721/03. 12. 2007 la BNP Spinu si Charcovschi este semnat, pentru vanzatoare, chiar de catre primarul Urdea). Debora House SRL a inceput deja demersurile pentru valorificarea terenului de pe malul marii, sapand deja o groapa in vederea edificarii unui hotel de lux. Iata deci si avantajele, combinatiile si complicitatile care demonstreaza ceea ce afirmam intr-un articol anterior dedicat acestui subiect: in spatele functiilor de alesi sau de functionari de la Primaria Limanu se ascunde o gasca de derbedei. Vom reveni.