Potrivit deputatului PNL de Salaj, Catalin Micula, bugetul de stat pe 2006 va fi diferit fata de cel aprobat pentru acest an: "Bugetul pe 2006 va fi altfel construit decat pana acum. Vreau sa va spun ca s-a exclus deja posibilitatea majorarii TVA, reusind sa convingem UE si FMI ca, pentru a ne asigura fondurile financiare necesare, este bine sa aducem la buget banii proveniti din privatizari". In cadrul conferintei de presa, care a avut loc ieri, Micula a marturisit ca bugetul pe anul viitor va fi unul care va favoriza, indeosebi, domeniul agricol, in acest sens pregatindu-se cateva asa-zise surprize:" In 2006, fondurile care vor merge spre agricultura vor fi mult mai puternice. Astfel, intentionam ca, in fiecare localitate, sa infiintam cate doua ferme agricole, compatibile cu cele din UE. La nivel de tara, vor fi infiintate peste 6.000 de ferme agricole".
Pe de alta parte, sustine Catalin Micula, bugetul pentru anul viitor va aduce si alte elemente de noutate, mai putin populare. "Vom extinde cota unica de impozitare de 16% si la microintreprinderi. De asemenea, vor fi majorate cateva accize, cum ar fi la: pacura si benzina fara plumb. Avand in vedere faptul ca cele doua produse sunt si surse importante de poluare, fondurile rezultate vor fi indreptate spre mediu", declara deputatul PNL.
Referindu-se la Raportul de tara, care urmeaza sa fie dat de Comisia Europeana, in cursul lunii viitoare, Catalin Micula sustine ca acesta reflecta, pentru prima data, un avans puternic al Romaniei pe calea reformelor, in comparatie cu cel al Bulgariei. "Raportul va constata pasii facuti, in special, in domeniul judstitiei, economiei si al pietei concurentei. Insa, cel mai important lucru il reprezinta faptul ca va fi cel mai pozitiv raport pe care l-a avut Romania pana in prezent. In ciuda a ceea ce se intampla, pentru noi, cei de la guvernare, este o mare multumire", se arata incantat Micula.