Deputatii nu au adoptat ieri niciunul dintre cele 48 de proiecte de lege pe care le-au discutat pe articole, pentru ca sedinta de vot final a fost amanata din cauza lipsei de cvorum. Deputatii s-au mai confruntat in ultimele doua saptamani de cateva ori cu lipsa de cvorum, care a determinat amanarea in cateva randuri a sedintelor pentru vot final. Printre proiectele de lege discutate marti, pe articole, dar neadoptate din cauza absenteismului deputatilor, s-a numarat si o initiativa de modificare a Legii 90/2003, privind vanzarea catre partidele politice a spatiilor pe care acestea le folosesc drept sedii.
Deputatii au fost de acord cu prevederea ca, in cazul in care partidele sunt in imposibilitatea de a cumpara spatiile destinate sediilor, din cauza retrocedarii acestora, sa poata cumpara sediile inchiriate ulterior de la stat. (D.P.)