30 de inspectori de specialitate din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Dolj au fost demisi ieri de inspectoarea generala Lelioara Nicola.

Directorii unitatilor scolare, inspectorii de specialitate si sindicalistii au fost convocati ieri de urgenta de Lelioara Nicola, inspectoare generala a Inspectoratului Scolar Judetean (ISJ) Dolj, la o sedinta administrativa, pentru a anunta demiterea inspectorilor de specialitate. Dintre cei 37 de inspectori de specialitate au fost pastrati in functie doar doi, ale caror delegatii expira la sfarsitul lunii august si alti cinci ca si inspectori de specialitate. Norocosii ramasi in noul staff de conducere sunt Lucian Cherata, inspector scolar de specialitate minoritati - minoritati nationale, si Nicolae Cojocaru, inspector scolar de specialitate educatie fizica si sport - curriculum si inspectie scolara. Pe langa acestia, inspectoarea generala a ISJ Dolj si-a exprimat dorinta de a reinnoi contractele de munca ale urmatoarelor persoane: Radu Nicolae, inspector scolar de specialitate matematica - curriculum si inspectie scolara, Toma Lungoci, inspector scolar de specialitate istorie, Nicolae Costinescu, care face parte din comisia de management a inspectoratului. De demitere au mai scapat directoarea Casei Corpului Didactic, Ersilia Oprescu, propusa pentru reinnoirea contractului ca si inspector de specialitate, Mariana Niculescu, de la Biroul de Imagine al Inspectoratului, inspector scolar de specialitate-discipline tehnice, si inspectorul Sandu Goiceanu.

Se vor intalni in instanta

Inspectorii de specialitate demisi si-au exprimat nemultumirea fata de decizia inspectorului general. "Conform articolului II aliniat 2 din OUG nr. 37/2009, contractele de management ale celor 30 de inspectori au incetat. In locul lor vor fi numiti alti inspectori de specialitate chiar incepand de maine (azi - n.r.)", a mentionat Lelioara Nicola, inspectoare generala la ISJ Dolj. Multi dintre cei demisi au depus imediat contestatii, iar altii au amenintat ca vor actiona Inspectoratul Scolar in instanta, deoarece destituirile din functie au fost facute ilegal. Noua inspectoare generala interimara, Lelioara Nicola, a generat inca de la numire nenumarate controverse, deoarece are o pata neagra in trecutul didactic, pe vremea cand era dirigenta si profesoara la Grupul Scolar Agricol Dabuleni. In vara lui 2007, la examenul de bacalaureat, promovabilitatea la clasa ei a fost zero, obtinand astfel calificatul "satisfacator". A actionat luna trecuta in instanta ISJ Dolj pentru acest calificativ, considerat o evaluare pe criterii politice. A pierdut insa procesul, iar acum cazul a ajuns la Curtea Constitutionala.
Alti demisi
Pe lista neagra a demiterilor se mai afla: Alexandrina Maria Ionica - inspector scolar management educational si evaluare institutionala; Adina Paula Popescu - inspector scolar management educational si evaluare institutionala; Cerasela Cremene - inspector scolar pentru imagine; Mihaela Jianu - inspector scolar pentru managementul resurselor umane; Luminita Ionita - inspector scolar pentru managementul resurselor umane; Elena Vais - inspector scolar pentru activitate educativa formala si nonformala; Mihaela Brumar - inspector scolar pentru programe comunitare si integrare europeana; Floriana Anca Paunescu - inspector scolar de specialitate invatamant prescolar etc.