Consilierul prezidential Alexandrina Corina Gatej a decis sa-si dea demisia, in contextul recentelor informatii vehiculate in mass-media cu privire la presupusele legaturi pe care aceasta le-ar fi avut cu fosta securitate.
"Decizia foarte clara a CNAS de necolaborare a mea cu Securitatea a generat un mod de abordare publica speculativ si denigrator care a adus importante prejudicii atat mie, cat si familiei mele. In contextul recentelor atacuri nejustificate la adresa mea, am decis sa parasesc functia pe care o detin", spune Gatej, intr-un comunicat transmis vineri Agerpres.
Ea mai precizeaza ca isi va dedica resursele de competenta mediului privat economic, acolo unde, spune Gatej, performanta si valoarea unui profesionist primeaza.
"Ca roman, a fost o onoare sa lucrez pentru Presedintele tarii mele. Am facut acest lucru cu deplina integritate si profesionalism. Multumesc colegilor, tuturor reprezentantilor onesti si profesionisti cu care am avut sansa sa lucrez - reprezentantii institutiilor statului, mediului de afaceri si mass-media", mai spune consilierul prezidential.
Corina Gatej se declara dezamagita sa constate doua adevaruri triste cu privire la nivelul dezbaterii publice in societatea romaneasca si anume: ca nu suntem pregatiti sa acceptam experienta profesionala, rezultatele si competenta ca valori absolut necesare progresului economic si ca exista o reticenta nejustificata de a respecta deciziile institutiilor statului roman.
"M-am intors in tara cu o cariera in mediul economic privat ale carei rezultate si competente au fost pe deplin apreciate si rasplatite in ultimii 15 ani. Am intrat in sectorul public cu convingerea ca apartin unei generatii care are obligatia sa contribuie la progresul tarii. Aceasta convingere m-a determinat sa fac pasul din mediul privat economic in administratia publica chiar daca a trebuit sa fac sacrificii in plan personal", afirma Gatej.
Alexandra Gatej a fost recrutata de Securitate in septembrie 1989, pentru eventuale misiuni de contrainformatii in sectoarele economice, insa nu a dat nicio informare ofiterilor. In consecinta Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) a emis pe numele Alexandrei Gatej o adeverinta care atesta ca aceasta nu a avut calitatea de lucrator sau colaborator, informa in 14 decembrie un comunicat CNSAS.
In document se arata ca Alexandra Gatej a fost recrutata de Securitate in 14 septembrie 1989, sub numele conspirativ "Florina". Ea urma sa activeze, conform documentului CNSAS, "pe linie de contrainformatii in sectoarele economice".
"Directia de specialitate nu a identificat documente care sa contina informatii transmise Securitatii de catre doamna Gatej Corina Alexandra", se arata in adeverinta CNSAS.
Alexandra Corina Gatej apare cu numele vechi, Dancanet.
Corina-Alexandrina Gatej a fost numita, in iulie 2009, in functia de consilier prezidential in cadrul Departamentului Mediul de Afaceri Intern si International al Presedintiei.
Gatej a lucrat, pana in 1993, ca economist si apoi ca director de export la Fabrica de piele Sebes.
In perioada 1993-1996 a lucrat la Radio Europa Libera si la Interquest Bucuresti, iar din 1996 a lucrat la Unilever.
In perioada noiembrie 2005 - mai 2009, Corina-Alexandrina Gatej a fost presedinte Unilever Europa Centrala si de Sud iar in momentul in care a fost numita la Presedintie detinea pozitia de Business Development Director Unilever Europa Centrala si de Est.
Inpolitics a avansat ipoteza unei posibile legaturi a Alexandrinei Gatej cu serviciile secrete ale SUA.