Claudiu Tusac, candidatul PSD la Primaria municipiului Mangalia, vorbeste pe masura intarzierilor la intalnirile pe care si le stabileste - adica mult. In rest, stie sa faca glume, dar, la fel ca multi dintre contracandidatii actualului primar al Mangaliei, Claudiu Tusac are multe de reprosat lui Zanfir Iorgus. Propunerea PSD pentru Primaria Mangalia vine si cu proiecte, insa multe dintre ele sunt inspirate dupa cele realizate la Constanta si in Mamaia: AquaMagic, telegondola, foisoare pentru batrani etc. Insa, explica Tusac: nu este nevoie sa inventeze roata. Daca - sustine candidatul PSD - lucrurile facute la Constanta sunt bune, nu exista nici o problema ca ele sa fie "importate" si la Mangalia. Totodata, Claudiu Tusac este increzator in sansa sa de a-l invinge pe actualul primar al Mangaliei si, de asemenea, candidatul PSD nu s-a dat in laturi de la a arunca cu putin "venin" inspre candidatul PNL.
Rep.: In primul rand, domnule Claudiu Tusac, vreau sa lamurim problema dezbaterii initiate de ziarul nostru si la care nu ati dorit sa participati decat cu dl. Zanfir Iorgus. De ce?
Claudiu Tusac: Doresc sa vin la confruntare la ziarul dvs, dar cu principalul contracandidat. Ma gandesc ca in ultima luna a campaniei electorale, timpul este foarte scurt si prefer sa ma intalnesc cu cetatenii, sa vorbesc cu cetatenii, sa fac ceva pozitiv decat sa ies in mass-media, in dezbateri, cu contracandidati care, dupa parerea mea, nu au nici o sansa de izbanda.
Rep.: Deci credeti ca sanse are numai Iorgus si restul nu conteaza?
Claudiu Tusac: Iorgus este primar de 12 ani. Un primar obosit, dupa cum au observat si cetatenii din Mangalia. Dar normal, este de 12 ani, este contracandidatul cel mai puternic.
Rep.: Am vazut ca cei mai multi dintre contracandidati si-au axat lupta impotriva primarului, adica l-au atacat numai pe dansul, au facut multe referiri la activitatea dansului. De ce nu ati facut atunci o alianta cu dansii, de ce nu ati stabilit un candidat comun?
Claudiu Tusac: Nu cred ca in Romania se pot stabili aliante comune, din primul tur, la candidatura unui primar. Este foarte greu, suntem caractere diferite, suntem partide diferite, cu alte platforme, cu alte idei, cu alte conceptii despre viata si despre realizarile pe care trebuie sa le facem.
Rep.: Dar aveti un inamic comun, sa spun asa...
Claudiu Tusac: Nu este inamicul nostru, asta a inteles Iorgus gresit. Este o lupta politica, este adversarul nostru politic, sau al meu cel putin, pentru ceilalti nu stiu, poate inamicul cetatenilor, deoarece nu a reusit sa faca nimic in cei 12 ani, din contra, sa ne aduca pe toti la sapa de lemn, ma refer la toti cetatenii, nu la mine personal.
Rep.: Ati spus ca nu din primul tur, dar pentru turul doi exista discutii cu alti candidati sau vor fi facute la momentul respectiv?
Claudiu Tusac: Deocamdata nu am purtat discutii, dar mi se pare corect ca cei care au luptat sau considera ca Iorgus este principalul vinovat de tot ceea ce se intampla la noi in Mangalia sau situatia in care a ajuns Mangalia astazi, este normal sa continue lupta alaturi de candidatul care ramane in turul doi cu Iorgus.
Rep.: Legat de turul doi, ce credeti, va fi un tur doi, cine cu cine?
Claudiu Tusac: Sigur va fi un tur doi, pentru ca domnul Iorgus e in cadere libera. Sper sa se opreasca, sa intre macar in turul doi, ca sa pot sa ma bat macar cu cineva.
Rep: Credeti ca intrati dvs. cu el in turul doi?
Claudiu Tusac: In opinia cetatenilor, sunt singura alternativa viabila la fotoliul de primar.
Rep.: Spunea la un moment dat dl. Iorgus, intr-un interviu pe care ni l-a acordat, ca de exemplu Maftei, care si el candideaza pentru Primaria Mangalia, este "trompeta" dvs. Exista o intelegere cu dansul?
Cladiu Tusac: De cine ati spus? Maftei Florin? Nu, ne cunoastem foarte putin, cred ca ne-am vazut de 5-6 ori in 12 ani, asa ca nu cred ca poate sa fie "trompeta" mea. Nu, este un cetatean din Mangalia, isi dezvolta singur activitatea politica si economica sau intr-un partid in care activeaza.
Rep.: De ce v-a suparat atat de tare dl. Iorgus?
Claudiu Tusac: In primul rand, m-a suparat pentru ca este un tradator. De obicei, pe campul de lupta, tradatorii erau impuscati. In viata politica, tradatorii ar trebui condamnati de cetatenii din comunitatea respectiva si izolati. Acest tip de oameni nu ne fac cinste, nici noua, cetatenilor din Mangalia, nici intregii Romanii. Un om care a tradat o data PNTCD, PSD, va trada si PD-L, cred ca va ajunge si pe Luna daca e nevoie si instinctul sau de conservare i-o va cere sa fuga la orice alt partid. Vrea intotdeauna unde e ciolanul mai mare, unde este asigurat din punct de vedere al hartiilor si al problemelor pe care le are dansul. Nu ma intereseaza acest aspect, dar este pacat ca nu poti sa ai o coloana vertebrala in politica romaneasca si sa te mai dai cel mai iubit si cel mai frumos primar din aceasta zona, dar de fapt tu sa vezi numai interesul tau privat si sa uiti de cetatenii simpli din oras.
Rep.: Dar stiti ce spun toti primarii care au migrat de la un partid la altul. Ei au motivat ca au facut-o pentru binele comunitatii, pentru aducerea de fonduri in acea comunitate.
Claudiu Tusac: Da, puteti sa intrebati cetatenii din Mangalia. Primarul a trecut dintr-un partid in altul, dar la ultima saritura nu s-a vazut nimic! Nimic pentru cetatenii din Mangalia! Poate o fi adus fonduri, dar in alta directie, mai privata decat poate sa o simta cetatenii din Mangalia. El se lauda cu trei proiecte mari si late: proiectul Portul Turistic, reabilitarea lacurilor din Neptun si cordonul Saturn - Venus. Acestea sunt proiecte care intr-adevar au fost demarate si semnate si cea mai mare parte a muncii a fost facuta in perioada Partidului Social Democrat. Atunci cand a intrat cu Radu Mazare si cu Nicusor Constantinescu in PSD, aceste proiecte i s-au pus pe tava domnului Iorgus, de catre PSD.
Rep.: Considerati ca este meritul PSD-ului?
Claudiu Tusac: 100% este meritul PSD-ului, iar Portul Turistic era semnat pana in 2004, si erau alocate si sumele si licitatia facuta cine sa construiasca acest Port Turistic. Deci domnul primar nu are nici un merit, singurul merit e ca a trecut dintr-un partid in altul.
Rep.: Probabil ca dvs. va bazati si pe cetatenia belgiana?
Claudiu Tusac: Poate fi un plus din punct de vedere relational, dar in nici un caz nu va influenta categoric. Singurul lucru este ca am capatat o experienta in comunitatea europeana, stiu cum se desfasoara proiectele, cum trebuie sa te canalizezi, pe ce canale, unde sa bati la usa in Bruxelles, oamenii de acolo ii cunosc, deci mi-ar aduce un plus la anumite proiecte. Dar nu uitati ca nu este aceeasi mentalitate ca in Romania, acolo lucrurile chiar trebuie facute corect si cum trebuie.
Rep.: Spuneti-mi de ce candidati?
Claudiu Tusac: De ce candidez? M-am apropiat foarte mult de acest oras, imi place foarte mult, am prieteni multi aici. Consider ca acest oras turistic este mult mai mult in afara de a fi zona de tranzit intre bulgari si Mamaia. Dupa 12 ani de dictatura, oamenii de aici, acest oras merita mai mult. De ce toti tinerii trebuie sa plece in Constanta sa se distreze, de ce toti pensionarii trebuie sa stea in fata blocului, pe o banca pricajita, sa faca cu randul sa stea jos? De ce nu se poate oferi un transport gratuit pensionarilor si copiilor? De ce cetatenii din Olimp platesc transportul dublu fata de cei din Mangalia, cu toate ca sunt cetateni ai municipiului Mangalia? Sunt multe intrebari pe care am putea sa le punem. De ce nu avem hoteluri de 4 si 5 stele, de ce nu avem Telegondola, de ce nu avem Aqua Magic, de ce nu avem atractii pentru turisti? Singura alternativa a oamenilor din Mangalia este astazi Santierul Naval Daewoo si doua intreprinderi de textile. Dar este prea putin. Am distrus centrul de atractie al acestei zone, litoralul, turismul.
Rep.: Cu ce atuuri si proiecte va prezentati dvs. in fata mangaliotilor si le cereti votul?
Claudiu Tusac: Desprindeti-va bine de dl. Oleniuc care spunea ca proiectele noastre sunt, cum se exprima el, "supranaturale". E intr-adevar un om care nu a reusit in viata lui sa aiba nici macar un cabinet privat de renume in Mangalia, ca medic, este normal sa i se para un Aqua Magic un proiect supranatural si greu de realizat. Un doctor care a circulat toata viata lui intr-un Opel sau in orice caz intr-o masina ieftina si de cand este director la spital are doua Mercedes-uri in doi ani, e normal sa creada ca ...
Rep.: Dar v-am intrebat care sunt atuurile dvs. si proiectele?
Claudiu Tusac: Atuurile sunt constructiile, locuintele ieftine pentru tineri, deoarece vrem sa stabilizam forta de munca in oras. Tinerii merita si ei o sansa, sa nu mai plece in alte orase sau in strainatate, sa ramana aici, langa noi si chiar avem nevoie pentru a demara celelalte proiecte, unde este nevoie de o forta de munca. In turism vrem sa facem un proiect pentru Aqua Magic, mai mare decat in Mamaia, asa ca sa incepem competitia cu Radu Mazare, un teren profesionist de golf, o telegondola si vom insista, cat ne permite legea, sa prelungim, impreuna cu atractiile pe care le vom dezvolta in zona, perioada de sezon macar la sase luni. Cativa dintre oamenii de turism chiar au inteles ideea si sunt deja locuri in Neptun - Olimp unde poti sa stai tot timpul anului pe o terasa, intr-un restaurant, intr-un barulet.
Rep.: Parte din proiectele dvs. sunt inspirate din cele facute de Mazare in Constanta. De ce?
Claudiu Tusac: Nu.... distractiv mi s-a parut titlul pe care l-ati pus la interviul lui Iorgus: "Tusac nu e Mazare si nici Constanta nu e Mangalia". Problema este ca asta nu intelege dl. primar actual. Nu trebuie sa inventam apa fiarta sau roata, astea sunt inventate de mult. Daca o atractie merge deosebit in Grecia, Spania, Italia sau Mamaia, de ce nu ar merge foarte bine si la noi?! In Bulgaria merge si la noi nu?! Deci nu trebuie sa mai inventezi submarine. Apropo ca dl. primar m-a scos mincinos la emisiunea televizata la care am fost impreuna, dar v-am adus articolul din ziar, unde se lauda cu submarinul. Deci asemenea proiecte sunt stiintifico-fantastice in Marea Neagra. Noi propunem proiecte realizabile, palpabile pentru cetatenii din Mangalia. Ne putem urca in masina si sa le vedem cum functioneaza in Mamaia, nu mai departe. Sunt proiecte care ne trebuiesc si avem nevoie. De ce bulgarii au reusit sa faca un teren de golf profesionist, aici, alaturi, langa noi. Noi nu putem?
Rep.: Au si pista de carting... asta ca sa va dau o idee...
Claudiu Tusac: Au si pista de carting. Au multe, multe... Acestea sunt doar o parte din proiectele majore in turism, sunt multe proiecte mai mici, mai minore pe care le putem face, dar, normal, trebuie schimbata conducerea in aceasta localitate. De ce va spun conducerea: nu numai domnul primar, domnul primar este cheia insuccesului, daca pot sa spun, dar si acesti consilieri care sunt de 12 ani langa el, unii de 6 ani, cum este domnul Oleniuc, care a vandut si a fost de acord cu toate vanzarile de terenuri, cu toate improprietaririle unor asa-zisi prieteni ai primarului, el a fost, Oleniuc, si este in continuare cu dl. Iorgus, asta stie toata lumea si este de notorietate. Si pe lista de consilieri, tot partenerii de afaceri ai d-lui Iorgus sunt, la fel si pe lista PNL.
Rep.: Dumneavoastra ati dat la un moment dat afara niste consilieri, pe motiv ca s-ar fi aliat cu dl. Iorgus.
Claudiu Tusac: Nu ca se aliasera, este o greseala in exprimare, au fost de 12 ani si sunt si acuma langa Iorgus. Aceiasi consilieri pe care eu i-am dat afara ii gasiti pe listele PDL, pe pozitii eligibile.
Rep.: Dar de ce de-abia acum cateva luni ati facut gestul de a-i da afara? N-ati putut, n-ati vazut ce fac ei sau nu v-a interesat?
Claudiu Tusac: Nu, stiam. Dar dl. primar are o singura calitate: stie sa dezbine, stie sa stapaneasca... Cand am preluat partidul dupa plecarea dansului, aveam in proportie de 75% din Birou, 75% din Consiliu Municipal oamenii lui Iorgus. Daca eu ma razvrateam sau faceam vreo actiune impotriva lui, puteau sa ma schimbe chiar statutar. Si, atunci am asteptat pana la urmatoarele alegeri, i-am schimbat eu pe ei, si atunci avand oameni cu coloana vertebrala, care sunt in PSD de multi ani, sau tineri care au venit de curand cu mine, atunci am putut pune piciorul in prag cum s-ar spune si sa le punem in vedere acelor indivizi ramasi de-ai lui Iorgus: ori pleaca, ori ii dam afara.
Rep.: La un moment dat ati riscat sa nu mai fiti dvs. candidatul PSD pentru Primaria Mangalia. Cum ati resimitit acele momente? Stiti despre ce este vorba: se zvonea ca anumiti primari din judet se vor reintoarce la PSD...
Claudiu Tusac: Deci eu asta mi-as dori: ca dl. primar sa iasa la televizor si sa explice cum venea el inapoi in PSD. Ce le explica el oamenilor, ce minciuni le mai spunea oamenilor, cu ce motive se mai intorcea in PSD?
Rep.: Asadar, au existat discutii de reintoarcere a dansului in PSD?
Claudiu Tusac: Au existat discutii oficiale, pe care poate sa vi le confirme si conducerea Partidului Social Democrat, insistente mari ale d-lui Iorgus la Bucuresti ca sa se intoarca in PSD.
Rep.: De ce s-ar fi intors?
Claudiu Tusac: De ce s-ar fi intors? Va spun eu: simte ca trendul PSD este ascendent, isi da seama ca pe tara PSD-ul va fi majoritar, va conduce Guvernul, si-atunci vor fi si alte institutii care vor fi in mana PSD-ului si atunci probabil dl. primar are o anumita dificultate in a fi linistit cand anumite institutii pot raspunde de PSD.
Rep.: La ce institutii va referiti? Vreti sa insinuati ca anumite institutii de control si de ancheta ar putea fi subordonate politicului?
Claudiu Tusac: Nu... subordonate politicului, dar, daca pana acum nu si-au facut datoria, poate isi fac de acum incolo.
Rep.: Dumneavoastra aveti investitii sau v-ati gandit sa faceti ceva pentru turismul din Mangalia?
Claudiu Tusac: Deja am contactat tour-operatori, am contactat investitori seriosi in turism, care asteapta numai o schimbare in aceasta zona. Este o zona deosebita din punct de vedere geografic, din punctul de vedere al posibilitatilor de dezvoltare a turismului, dar pana acum nu s-a vrut. A fost numai o imparteala de terenuri.
Rep.: Imi spuneti ca acei investitori sau tour-operatori nu vor veni decat daca iesiti dvs. primar?
Claudiu Tusac: Nu neaparat eu, dar eu am vorbit cu ei, ei au mai venit in zona, au incercat sa faca ceva, dar cat timp administratia nu vine in intampinarea lor, sa aiba drumuri, trotuare, iluminat, sa aiba parcuri, sa aiba puncte de atractie, nimeni nu investeste in turism, pentru ca investitorul vrea sa investeasca un euro si sa castige 1,1 macar. Dar cand nu ai speranta ca vei castiga macar acel euro investit, nu investesti. Investesti in Bulgaria, in Mamaia, oriunde in alta parte. Eu v-as pune o intrebare: de ce cele mai frumoase baruri, cluburi sunt in Mamaia si la noi nu-i nici unul? Cui sa vanda bilete? Sa stea investitorul cu chelnerii si barmanul acolo?
Rep.: Avand in vedere ca in Mamaia au fost ridicate foarte multe constructii, iar piata este supra-saturata, s-ar putea ca investitorii sa-si indrepte atentia si catre sudul litoralului, nu credeti?
Claudiu Tusac: Stiti care este problema? Problema este sa stii, sa ai in fata ta un om care sa stie sa si atraga investitorii, nu care ii alunga. Eu personal am adus investitori niste spanioli care voiau sa faca un club foarte frumos. Au discutat cu dl. primar si mi-au spus - ca ei in general sunt mai delicati - ca inca nu e cazul sa investeasca in Mangalia. Si au plecat. Au investit in Buzau, in Braila, langa Bucuresti... O sa vina poate. Peste 10 ani, peste 20 de ani, iar daca cetatenii Mangaliei pot sa mai astepte, sa-l aleaga in continuare primar pe acest Iorgus. Eu zic nu sa mai astepte 20 de ani, dar dansul promite in declaratiile lui, in articolele din ziar, ca proiectele lui de dezvoltare se intind pe 3-4-5 ani. Adica, cetatenii nu trebuie sa-l mai aleaga o data, ci de doua ori, poate finalizeaza un proiect. Daca acest primar a facut o gradinita in cartierul Colonisti in 2004 si isi propune sa o finalizeze in 2008-2012... o gradinita are doua clase si un WC! El in opt ani face o gradinita cu doua clase si un WC... Deci va dati seama cu ce viteza o sa construiasca el o mie de apartamente. Deci o sa ajunga tinerii inscrisi pe liste pensionari.
Rep.: Cum decurg intalnirile cu cetatenii, din cauza carora ati si intarziat - dupa cum sustineti - la interviu?
Claudiu Tusac: Intotdeauna am sa las presa pe locul doi vizavi de cetateni...
Rep.: Multumim!
Claudiu Tusac:... chiar daca risc sa apara articole mai delicate sau cu impunsaturi in presa, dar cetateanul va avea intotdeauna o intaietate in fata tuturor. Ce vreau sa va spun despre intalnirile cu cetatenii: intotdeauna apar si indivizi trimisi sa goneasca oamenii, sa rupa afise. In Mangalia traim putin intr-o stare de teroare. Oamenii sunt amenintati...
Rep.: Haideti, domnule Tusac, nu cred ca e cineva bau-bau pe acolo...
Claudiu Tusac: Chiar sunt oameni amenintati ca nu mai primesc autorizatii. Asta e atmosfera in oras, iar cetatenii sunt foarte nemultumiti. Pot sa ii numar pe degete pe cei care tin cu Iorgus. Nici nu are rost sa spun tot felul de prostii despre el, eu nu am de ce sa ma chinui sa scot vreun fluturas despre Iorgus, pentru ca este palpabil ce a facut: el a distrus din 1996 pana in 2008 sase statiuni. Daca va plimbati prin statiuni, se vede...
Rep.: Cred ca va referiti si la acele hoteluri pe care le-a scos la licitatie Agathon si care au ramas in paragina. Si dl. Agathon este in PSD, nu? Va aduceti aminte de hotelurile scoase la licitatie si luate de niste baieti destepti?
Claudiu Tusac: Va referiti la European Drinks?
Rep.: Probabil.
Claudiu Tusac: Eu dau dreptate investitorilor ca nu investesc. Pai cum sa investeasca? Va spun eu: Howard Johnson a venit aici, a cumparat cu o groaza de bani hotelul Neptun. E superb. Este practic centrul statiunii Neptun. Au un proiect magnifique pentru dezvoltare...
Rep.: In ce limba ati spus?
Claudiu Tusac: Intr-o limba pe care nu o intelege domnul Iorgus. Rugati-l sa va spuna doua cuvinte sau trei intr-o limba straina daca tot va plimbati pe la el.
Rep.: Spuneati ceva despre investitori?
Claudiu Tusac: Omul acela, care va dati seama ce resurse financiare are, a venit, a incercat sa faca un proiect, nu s-a inteles cu dl. Iorgus... dupa care hotelul a fost scos la vanzare. Oamenii au spus ca nu pot face nimic in zona. Pai daca il pierzi pe Gica Popescu, il pierzi pe Howard Johnson, care vin aici la tine, cand o sa atragi alti investitori? O sa atraga numai pe Gigi SRL, pe Camila nu-stiu-care... Nimeni nu o sa investeasca atata timp cat infrastructura este zero, atractii turistice nu sunt in zona. La Mangalia, dl. Iorgus a transformat functia de primar in meseria de primar, si functia de consilier in meserie de consilier.
Rep.: Sunteti si dvs. consilier. Consilier judetean. Spuneti-mi trei proiecte pe care le-ati promovat in CJC pentru Mangalia.
Claudiu Tusac: ... Echipa de rugby. Au venit la mine presedintele si cu cei din conducere si s-au plans ca vor fi descalificati din campionat deoarece nu au bani nici sa faca transportul unde au meciuri oficiale. Am initiat un proiect si le-am dat prima oara 200 de milioane - asta acum un an, iar acum, de curand, le-am mai dat 200 de milioane. Am sa ii mai ajut. Pentru echipa de fotbal, dl. primar - asta e de notorietate, nu va spun povesti - are un proiect pe terenul de fotbal din centrul orasului. Vrea sa faca un mall cu hotel. Deja se pare ca societatea din Bucuresti e in discutii avansate sa vina...
Rep.: Aduce investitori, nu?
Claudiu Tusac: Aduce investitori, dand echipa de fotbal afara din oras! Mai are putin si ii da afara pe strada, sa joace in fata blocului echipa Callatis, cand am avut echipa in divizia B. Nu asa se fac proiectele: daca voia sa faca un stadion mai bun in afara orasului, intai societatea care vrea sa fie chipurile investitor, nu Gigi SRL, facea intai un stadion adevarat cu nocturna, cu tribune, cu hotel in afara orasului, daca voia sa investeasca in centrul orasului. Dar actualul primar ameteste proiectele, habar nu are. Nu mai poate sa duca saracul, este si obosit si plafonat...
Rep.: Haideti si cu proiectul trei!
Claudiu Tusac (razand): Proiectul trei...
Rep.: Pai mi-ati spus despre echipa de rugby, echipa de fotbal si... al treilea proiect?
Claudiu Tusac: Grija pentru parinti si copii. Aici in Mangalia sunt uitati toti. La fel, si pensionarii. Dl. primar nu are nici o treaba cu ei, sunt un surplus, un balast, de care daca ar putea sa scape ar scapa imediat, iar copiii numai cand isi aduce aminte de ei le mai schimba un geam, mai le schimba cate o usa la scoala. As pune o intrebare: de ce in Constanta transportul este gratuit pentru pensionari si copii si aici nu?
Rep.: Este un proiect al dvs. acesta?
Claudiu Tusac: Dar bineinteles. Care este problema primarului, de ce nu face acest lucru, nici pentru cazurile sociale? Toata lumea isi plateste. Chiar sunt toti asa bine situati, nu avem nici un caz social? Eu personal am facut doua pavilioane de vara pentru pensionari. Am cerut o locatie, nu ni s-a dat, exista un "Nu" total pentru PSD din partea primariei la Mangalia, dar le-am facut cele doua pavilioane, cu doua plasme, cu filtru de cafea, cu ceai...
Rep.: Ati vazut tot la Constanta acest lucru.
Claudiu Tusac: Bineinteles ca am vazut la Constanta, dar mi se pare un nimic care poate sa il faca o autoritate locala pentru pensionarii din zona si eu zic ca acest pavilion de vara si club pentru pensionari trebuie sa fie un minim in fiecare cartier. Am facut cele doua pavilioane din doua motive: sa inteleaga lumea ca daca era vointa se putea si asa o sa arate cluburile si pavilioanele pentru pensionari daca ma aleg pe mine primar, si in al doilea rand sa vada dl. primar ca se poate. Il invitam sa vina in vizita sa vada. De asemenea, de cateva zile, tot pe banii nostri, am inceput sa vopsim blocurile. Tot asa, sa ii arat si dl. Iorgus ca se poate. Dar el n-a vrut.
Rep.: Toata discutia s-a invartit, pana la urma, tot in jurul d-lui Iorgus...
Claudiu Tusac: Este primar de 12 ani si nu a facut nimic. In schimb, noi propunem proiecte reale. Daca va uitati in brosura mea (n.r. - de prezentare a candidatului), am 6 mari proiecte...
Rep.: N-ati iesit prea bine in poza...
Claudiu Tusac: Nu sunt fotogenic, dar sunt frumusel eu, asa...
Rep.: Mai vad pe aceasta brosura, in fotografie, ca sunteti incadrat de Radu Mazare si Nicusor Constantinescu. Fara dansii nu reusiti sau nu dati bine in poza?
Claudiu Tusac: Sunt in echipa Radu Mazare- Nicusor Daniel Constantinescu de patru ani de zile, de aceea.
Rep.: Dar erau sa nu va puna candidat la primarie!
Claudiu Tusac: Nu, daca nu erau ei, sa fiti sigura ca Iorgus se intorcea in PSD.
Rep.: Adica cei de la Bucuresti sunt mai usor influentabili, sau ce?
Claudiu Tusac: Nu, poate cedau si cei de la Constanta, daca nu erau Radu si Nicusor.
Rep.: Si, la final, un mesaj catre mangalioti?
Claudiu Tusac: Le mai transmit cetatenilor din Mangalia sa iasa cat mai multi la vot, pentru a face aceasta schimbare impreuna, sa voteze oamenii dupa cum ii lasa inima, dar sa nu uite ca inima este pe stanga si sangele este rosu.