AmosNews: Negociere ratoita! (Autor: OCTAVIAN ANDRONIC)

Modul in care PNL negociaza cu USD ramanerea in coalitie constituie o traditie liberala. Imi amintesc ca dupa legislativele din 2008, cand PNL a iesit pe locul 3, Tariceanu a negociat de pe o pozitie de forta cu Boc, solicitand nici mai mult nici mai putin decat functia de premier. Probabil ca precedentul exercitiu, dintre 2006 si 2008, in care liberalii au guvernat in minoritate, avand insa suportul tacit al PSD-ului, il facuse sa creada ca partidul sau devenise o forta apta sa impuna o asemenea solutie. Rezultatul? PNL a fost dat deoparte si vechii inamici, descendenti din FSN-ul originar, si-au dat mana si au guvernat impreuna. Doar vreo noua luni, dar liberalii au fost scosi din joc pentru urmatorii patru ani.
Cam la fel procedeaza acum Antonescu. Desigur, alianta USL s-a constituit pe baze paritare, in ciuda raportului real net superior al social democratilor. A fost insa o procedura de urgenta electorala. (Asa s-a intamplat si in cazul constituirii Aliantei DA, in care liberalii erau superiori democratilor). Evolutiile ulterioare au pus insa in evidenta decalajul, ba l-au si amplificat. Avand acces deplin la exercitiul guvernarii, Ponta a acumulat puncte pentru formatiunea sa, in detrimentul lui Antonescu, aflat intr-un stand by pe care ratarea suspendarii lui Basescu l-a prelungit. Au mai contribuit la acest decalaj si neinspirata politica de cadre a liberalilor care au promovat in functii guvernamentale persoane cu aptitudini penale sau fara aptitudini manageriale, ceea ce a determinat o fluctuatie generatoare de instabilitate. Dupa ce si-a sacrificat principalul colaborator - pe Chitoiu - Antonescu s-a trezit in pozitia de a fi surprins in offside de "lucratura" pesedista care a profitat de conjunctura si si-a intarit randurile cu "imoralii" lui Voiculescu (rejectati de catre Antonescu) si cu aluviunile pepedediste, impreuna cu care a constituit un pol interior de stanga, menit sa puna in evidenta si mai limpede diferentele dintre actionarii majoritari. Cu tenacitate, rabdare si nebagarea de seama, daca nu indiferenta partenerilor, pesedistii i-au aratat acestuia pisica guvernarii independente!
Ce face Antonescu in aceasta situatie? Se ratoieste si isi ia mandat de fermitate, punand conditii despre care banuia macar ca nu vor fi acceptate. Sa pleci la "negocieri" de pe o astfel de pozitie intransigenta este sinucidere curata, mai ales cand nu ai alternativa. Ce vor face liberalii odata rupta alianta USL? Vor mai putea merge cu Antonescu la prezidentiale?
Vor accepta liberalii cu inima usoara iesirea din functiile guvernamentale si administrative in schimbul pastrarii integritatii morale a liderului lor? Sunt sceptic ca la o noua reuniune a forului de conducere, Antonescu va mai primi acelasi raspuns ca marti seara, la intrebarea daca partidul il mai vrea in fruntea sa. Ce sa faca cu el?
Noi avem insa avantajul proverbului cu mintea romanului cea de pe urma: cu ceva mai multa maleabilitate si fara ratoiala inutila, lucrurile se mai pot aranja, iar alianta castigatoare in 2012 poate merge mai departe.
Daca nu, nu!