Anul 2006 pare sa nu fi fost unul profitabil pentru deputatii si senatorii de Dolj. Cu mici exceptii, majoritatea au intrat in Uniunea Europeana cu aceleasi averi acumulate in 2005, dupa cum rezulta din declaratiile de avere ale acestora. Senatorii Radu Berceanu si Mircea Geoana sunt singurii alesi care au vandut sau cumparat ceva anul trecut.
Potrivit legii, parlamentarii sunt obligati sa depuna anual declaratii de avere si sa si le reactualizeze ori de cate ori dobandesc bunuri noi, cum ar fi terenuri, masini, bijuterii sau imobile. Pana ieri, insa, din cei cinci senatori de Dolj, doar pedistul Radu Berceanu si pesedistul Mircea Geoana depusesera declaratii modificate, semn ca pe langa activitatea de parlamentari acestia s-au ocupat si de finantele proprii. Deputatii nu au depus declaratii noi, ceea ce inseamna ca si-au pus averea la conservat. Cu toate acestea, bunurile pe care le detin ii scutesc de griji in privinta traiului in UE.
Mari Jean si Matusa - actionari convinsi
Deputatul liberal-democrat Horatiu Buzatu a trecut in declaratia de avere completata in ianuarie 2006 ca detine peste 300 de metri patrati de teren intravilan, o casa de locuit si actiuni la patru societati comerciale. Nu are bani la banca si nici masina personala, desi este actionar la unul dintre principalii dealeri auto din Oltenia. Probabil foloseste autoturismul de serviciu. Declaratia de avere a pesedistului Ion Calin, fost prefect de Dolj, dateaza tocmai din decembrie 2005 si din ea rezulta ca presedintele PSD Dolj traieste intr-un apartament de 64 mp, ca nu are terenuri, actiuni sau masina. Are, in schimb, 30.000 de euro si 5.000 de dolari la banca. Alt pesedist, Claudiu Iulian Manda, detine un teren intravilan si o casa de vacanta in comuna Varvoru de Jos, impreuna cu colegul de parlament Valeriu Zgonea, un apartament si actiuni la doua societati comerciale. Ion Sasu, tot din PSD, detine o casa in Arges si un apartament in Bucuresti, liberalul Mihai Voicu o casa in Bucuresti, active financiare de aproximativ 1,2 miliarde de lei vechi si actiuni la mai multe banci si Societati de Investitii Financiare. Valeriu Zgonea de la PSD este proprietarul unei case si al unui teren in Varvoru de Jos si al unui apartament in Bucuresti. Detine in banci 27.000 de euro, 2.000 de dolari si zece milioane de lei vechi, dar are datorii de 23.000 de euro dupa contractarea unui credit scadent in 2020. Peremista Olguta Vasilescu a devenit bogata prin casatorie. Conform declaratiei de avere, detine impreuna cu sotul 15 hectare de teren intravilan la Pestera Moeciu, un apartament in Bucuresti si bijuterii de peste 8.000 de euro. Peremistul Tudor Matusa si democratul Marian Jean Marinescu sunt doi deputati care nu duc grija zilei de maine. Primul detine aproximativ 87.000 de metri patrati in comuna Simnicu de Sus, doua apartamente, o casa de locuit si una de vacanta, si un spatiu comercial. In conturile bancare are 1,8 miliarde de lei vechi, 740.000 de dolari si actiuni la trei firme. Marinescu este deputatul cu cele mai multe conturi si societati in care este actionar. Potrivit declaratiei de avere din 11 ianuarie 2006, acesta avea jumatate dintr-un teren de 5 hectare la Dranic, jumatate din doua apartamente in Craiova, un apartament in Bucuresti, 11 conturi bancare cu zeci de mii de dolari si miliarde de lei. De asemenea, Marinescu detine actiuni la mai multe societati printre care CPCA si ADC, la care detine controlul. Cel mai sarac deputat din Dolj este Monalisa Galeteanu, care locuieste intr-un apartament cumparat in 1995 si are 695 de actiuni la Voltinvest, acolo unde detin actiuni si Marian Jean Marinescu si senatorul Mario Ovidiu Oprea.
Berceanu si Geoana, activi in 2006
Ministru al transporturilor si totodata senator de Dolj, Radu Berceanu si-a reactualizat declaratia de avere pe 18 decembrie 2006. Din documente reiese ca acesta nu detine terenuri, dar are trei apartamente, in Craiova, Valcea si Spania. Senatorul detine, de asemenea, un apartament in Bucuresti si o casa de vacanta la Snagov prin intermediul SC AVI SRL, societate la care acesta este actionar cu 80%. Berceanu are in conturi 910.000 de euro si 110 milioane de lei vechi, iar sotia are o colectie de bijuterii de 10.000 de euro, dobandita in perioada 1954 - 2004. Cei 900.000 de euro reprezinta una dintre modificarile aparute in declaratia de avere, din acestia 800.000 fiind obtinuti in noiembrie 2006 ca urmare a vanzarii unui teren. Berceanu are de recuperat inca bani imprumutati. Astfel, senatorul a imprumutat doua persoane cu 600.000 de euro, din care 200.000 catre Pompiliu Selea, directorul SC Jiul SA, omul sau de incredere care conduce hotelurile din Craiova. Celalalt senator cu declaratie actualizata este Mircea Geoana. Acesta este proprietarul a 1.000 de metri patrati la Corbeanca, al unui apartament in Bucuresti si detinatorul mai multor obiecte de cult, arta si bijuterii de aproximativ 7.000 de euro. In conturi are peste 700 de milioane de lei vechi si aproximativ 230.000 de dolari. Sotia acestuia figureaza ca actionara la doua firme, una dintre noutatile din declaratie. Ceilalti senatori, Irinel Popescu, Mihai Lupoi si Mario Ovidiu Oprea, au declaratii de avere depuse acum un an. Cel mai bogat dintre cei trei este chirurgul Irinel Popescu, proprietar a 11.000 mp la Vama Veche si Ilfov, al unui apartament si doua case in Ilfov si la Busteni. Popescu are doua masini, tablouri, icoane si bijuterii de 30.000 de euro, 26.000 de dolari in conturi, dar si datorii de 45.800 de euro scadente in 2018. Mario Oprea, presedintele PNL Dolj, are un apartament in Craiova, o masina si actiuni la SC Voltinvest. In plus, datoreaza unei banci 5.500 de euro. Senatorul PNL Lupoi este, in acte, cel mai sarac parlamentar din Dolj. Detine doar 5/8 dintr-un apartament in Bucuresti. In rest, nu are masina, conturi, bijuterii sau actiuni.