Gandul.info: Votez DA, ca sa aiba cu ce se sterge Basescu
Uneori se intampla sa fiu un imbecil romantic. Tinerii mei colegi mi-au spus ca T. Basescu o sa vrea sa se intoarca la Cotroceni prin orice mijloace. Nu, am zis eu, nu se poate, e un om mandru, cu 7-8 milioane de voturi impotriva lui si cu cateva sute de mii, un milion pentru, nu va accepta asta, el, politicianul poporului. De fapt, poate ca, subconstient, imi venea greu sa accept ca am stat la masa si am incercat sa vorbesc omeneste cu aceasta cutra vopsita.
Zile in sir, T. Basescu a refuzat sa rosteasca expresia lovitura de stat, spre deosebire de strigacii PDL. Chiar a precizat ca un sef de stat nu se poate juca cu astfel de cuvinte. Acum, vorbeste din 5 in 5 minute de lovitura de stat pe care o s-o dea poporul roman votand.
Sambata, T. Basescu indemna oamenii sa mearga la vot sa dea replica cuvenita plagiatorului Ponta si "paiatei" Antonescu. Bravo lui, mi-am spus. Nici 48 de ore mai tarziu, spune ca se gandeste la boicotarea totala a referendumului, el sa nu voteze, PDL sa nu-si trimita reprezentanti in comisiile electorale.
Inainte de pronuntarea Curtii Constitutionale in legatura cu intervalul orar 7-23 pentru referendum, T. Basescu declara, depasindu-l pe CV Tudor, care macar astepta rezultatul alegerilor ca sa zbiere ca a fost furat, ca referendumul va sa fie fraudat. Curajosul, bataiosul, eroul T. Basescu refuza lupta, concurandu-si adversarii doar in materie de compromitere a Romaniei in ochii Europei.
Ca USL a fortat legea, Constitutia, timpul pentru a-l trimite in fata poporului, da, e adevarat. Dar singura solutie pentru a rezolva democratic derapajul nedemocratic este sanctionarea prin vot popular a "loviturii de stat" invocate de T. Basescu si PDL. Care, daca au indoieli in legatura cu corectitudinea referendumului, pot sa ceara observatori europeni, dar nu sa nege actul alegerii nationale inainte ca el sa se produca.
Daca pierdea cinstit, T. Basescu isi valida propria legenda, aceea ca este sacrificat in urma masurilor dure, dar necesare, luate in 2010. "Stiu ca romanii sunt suparati pe mine" spunea tot Basescu - prin boicotarea referendumului el hahaie sardonic la supararea romanilor, folosindu-se de iesirea de incendiu pe care i-a oferit-o Curtea Constitutionala.
Presedintele Masaverde, asta vrea sa fie Basescu. Zice ca n-o sa uite toata viata ca i-am spus ca nu stie sa inoate. Da, domnule Basescu, inotati mai bine decat scriu eu, dar luati-o pe asta spre tinere de minte: sunteti un las, un clantau urias, un sarlatan de care poporul roman isi va aduce aminte ca de o boala rusinoasa a istoriei sale.
Pana acum, n-am vrut sa fac nici macar predictii cu privire la rezultatul referendumului. Am spus ca voi refuza sa votez daca Parlamentul nu accepta decizia CCR privind cvorumul de 50% plus 1. Dar daca presedintele Basescu nu vine la vot, daca intelege sa-si dispretuiasca poporul, punandu-l pe acelasi plan cu paiatele parlamentare PDL, tinute in banci ca sa nu voteze, atunci voi vota DA pentru demiterea lui T. Basescu. Vreau sa fiu alaturi de milioanele de romani al caror vot T. Basescu vrea sa-l faca hartie igienica.