Gandul.info: Un artist al moralei (Autor: Cristian Tudor Popescu)

"Am ambat de barbat, ca sa nu ies de sub pat". Vorba asta veche da seama despre o meteahna a politicianului roman cu radacini adanci in ceausismul tarziu. In anii a80, nu mai existau in politica din Romania niciun fel de principii, valori, doctrine, nici macar comuniste. Orice aberatie, ca si contrariul ei, era demna de sustinut cu glas tare in masura in care contribuia la supravietuirea si avansarea in sistem. Arta suprema era gasirea de justificari pentru orice, in cazul maestrilor fiascourile fiind transformate in triumfuri, tradarile in grija fata de om, lasitatea in barbatie.
De acolo vine, cu o buna instructie, si dl premier Ungureanu. Fara sa-l oblige cineva, d-sa a "trantit usa" cardasiei de guvernamant care ii cerea bani pentru mita electorala. "Ia uitati-va ce curajos, ce vertical sunt, mai bagati-mi niste procente de incredere in buzunar, stimat popor!" O saptamana mai tarziu, acelasi Ungureanu da banii cu gratie, justificand totul, in discutie cu dl Emil Hurezeanu, prin grija fata de omul de la tara, fata de apa, groapa si curentul lui - sa-ti dea lacrimile, nu altceva.
Iarasi, visand ca e prim-ministru, dl prim-ministru declara ca trebuie scazut CAS-ul si nicidecum marite salariile - vedeti ce independent politic si realist economist sunt? Primeste rapid un cap in gura de la carmaciul prezidential - vezi cum maresti salariile si pensiile, intelighentule, ca vin alegerile, chestia cu CAS-ul poti sa ti-o inramezi langa diplome. Absolut memorabil, dl Ungureanu se baga inapoi sub pat, aratand, in aceeasi emisiune, ca a vorbit de CAS fara sa precizeze o data, asa, sub specia eternitatii...
In fine, in cazul UMF Tg. Mures, lingvistul Ungureanu ajunge sa puna maghiara in aceeasi oala cu engleza, limbi straine amandoua, ca sa demonstreze cat de corecta si frumoasa e cedarea la santajul grosolan al UDMR. Emulatie mare, ca si in jurul contractului Chevron, cum zice tot lingvistul Ungureanu: adica cetatenii revoltati de exploatarea nociva a gazelor, politicienii din opozitie, jurnalistii vor cu totii sa-si bage cate o sonda in sist ca sa emuleze, adica sa incerce sa-i depaseasca pe americani la capacitatea de extractie. Caci asta inseamna emulatie, concurenta, intrecere, si nu ceva intre emotie, ebulitie si mulgere, cum a fost informat la SIE carturarul Ungureanu.
Dar toate acestea sunt doar aperitive fata de placinta colosala pe care dl premier a trantit-o in finalul dialogului de aseara. Patetismul meu e sincer, nu ca al altor politicieni, ne-a asigurat dl Ungureanu asemenea violatorului in grup care declara la proces ca, spre deosebire de brutele celelalte, el o iubeste sincer pe capra abuzata. Dupa care a livrat marea povata: "A face politica inseamna a fi moral, domnule Hurezeanu. Politica e o arta a moralitatii!"
Nu discut abisul definirii politicii prin existenta morala, ca ma ia ameteala. Dar faptul ca pupilul lui Andrei Plesu crede ca exista o arta a moralitatii spune mult despre morala personajului.
Daca in legatura cu o moralitate a artei se poate discuta, de la Villon pana la marchizul de Sade si Celine, o arta a moralitatii nu vad cum ar putea exista. Nu e nimic artistic in a fi moral. A nu fi fatarnic, a nu fi oportunist, a nu minti, a nu trada, a-ti asuma greselile si a plati pentru ele nu presupune talent. Moralitatea nu e nici macar o profesie.
Moralitatea e un organ, ca inima sau ficatul, il ai sau nu il ai, cu deosebirea ca poti trai si fara el. Ea iti apartine in totalitate - esti moral in primul rand fata de tine insuti - , nu e menita aprecierii celorlalti, ca arta.
Sau, raportata la politica romaneasca actuala, moralitatea poate fi definita ca o boala psihica.
Totusi, uitandu-ma la dl Ungureanu, parca mi se incheaga pana la urma in fata ochilor, asa cum Kafka vorbea despre un artist al foamei, imaginea unui artist al moralei: acela care deschide gura mare, da capul pe spate, inghite un rahat considerabil, dupa care se sterge fin la gura cu servetul si ne demonstreaza ca a fost o baliguta de inger.