Comentand alegerile din turul 2 al prezidentialelor, Cristian Tudor Popescu este cinic, ca de obicei.
"Simt nevoia sa ma spal pe maini dupa ce am bagat votul asta in urna." Asta le-a spus C.T.P. membrilor comisiei de vot de la liceul "Aurel Vlaicu", inainte de a pleca. O doamna din capul mesei i-a replicat zambind: "Cum iesiti, in dreapta, dupa usa, avem dezinfectant; ne-am gandit ca or sa vrea multi."
Puteti citi in continuare articolul lui CTP din"Gandul".
'In anul 2000, cand aveam de ales intre Ion Iliescu si C.V. Tudor, multi simteau nevoia sa-si dea palme cand ieseau de la vot, acum tendinta e sa te speli pe maini.
Cred ca asistam la ceea ce numeam intr-un editorial de asta-vara votul pe baza criteriului "raul cel mai mare". In 2000 si 2004 s-a votat "Raul cel mai mic". Acum se voteaza "Nu raul cel mai mare" pentru ca din 2004 si pana acum, raul nu a incetat sa creasca in Romania. Ca si in 2004, asistam la inca un episod din batalia care ajunsese pana la imbranceli si injuraturi printre dinti pe culoarele Salii Palatului, la Congresul XIV din 20 noiembrie 1989: avem de ales intre Partid si Securitate. Cu exceptia fanilor salbatici ai celor doi candidati, nu cred ca va iesi cineva pe strada sa serbeze victoria.
Totodata, cred ca a disparut fenomenul numit "Votul mesianic". Sunt in minoritate cei care au votat cu credinta ca dupa aceasta alegere, castigatorul va face minuni, va alunga uratii din tara si va "salva" Romania.
Functioneaza principiul regretului minim: macar sa nu fie mai rau. Oamenii sunt mai angajati si mai constienti civic, prezenta la vot e mai mare, iluziile sunt mult mai mici.
Spuneam vineri ca in acest scrutin emotional se alege intre frica si ura. Se va vedea ce sentiment e mai tare: frica zilei de maine sau ura impotriva mogulilor si "comunistilor". In ultimul moment, intre frica si ura s-a strecurat prostia.
De fapt, batalia se da intre Traian Basescu si Crin Antonescu. Daca Geoana castiga, trebuie sa ii ridice o biserica lui Crin Antonescu. Daca Basescu castiga, trebuie sa-i multumeasca din inima lui Geoana.'