Crin Antonescu pare a fi tot mai iritat de asocierea lui Klaus Johannis cu adversarul sau politic Mircea Geoana, pe care-l acuza ca se foloseste de imaginea lui Johannis pe post de "agent electoral", dupa ce pe blogul pesedistului a aparut o poza in care cele doua personaje sunt alaturate.
"Oricine-l vede pe Klaus Johannis isi da seama ca nu este un om pe care sa-l manipulezi. Pe site-ul lui Mircea Geoana este un shake-hand Geoana-Johannis, o strangere de mana. Acesta este noul frontispiciu", a acuzat liderul liberal, Crin Antonescu.
Klaus Johannis a spus ca niciun candidat la presedintie nu i-a cerut sa-i fie "agent electoral".
"In niciun moment si in nicio discutie nu mi s-a cerut sa fiu agentul electoral al unuia dintre candidati", a spus Johannis.
Cu toate acestea, potrivit unui sondaj CSOP, se pare ca situatia sta tocmai pe dos. Mai precis, Crin Antonescu ar fi beneficiat de asocierea numelui sau cu cel al primarului Sibiului, astfel incat Johannis l-a ridicat pe Antonescu cu sase procente in sondajele de opinie.
Asadar, se pare ca dupa promovarea lui Klaus Johannis in funczia de premier, prezidentiabilul Antonescu a urcat in sondaje, cu sau fara voia sa, cu nu mai putin de 6 procente!
Daca in perioada 17 septembrie - 7 octombrie, Antonescu era creditat, ca intentie de vot, cu 13%, potrivit sondajului CSOP, acesta a ajuns la 19%, conform unui studiu realizat de acelasi institut intre 16 si 18 octombrie.