Moshemordechai.ro: Tara, tara, vrem ceva!

Aveam in copilarie un joc tampitel: ne asezam in doua grupuri si zbieram, pe rand, unii la ceilalti "Tara, tara, vrem ostasi!". Adversarii ne raspundeau in cor, intreband "pe cine?", iar noi indicam pe cine din grupul lor ni l-am dori. Apoi cei catre care strigam isi trimiteau omul ghiulea, care trebuia sa strapunga lantul pe care il formasem noi, tinandu-ne de mana. Daca reusea isi putea alege un om din ceata noastra, daca nu, ni se alatura. Exact de jocul acesta imi aminteste tot ceea ce face, in ultima vreme, domnul Antonescu. Doar ca domnia sa pare a-l juca de unul singur. El striga: "tara, tara, vrem presedinte?", "pe cine?" intreaba tot el, pentru a-si raspunde: "pe mine!". Iar in final incearca singur sa se doboare.
Sedinta de ieri de la PNL, dincolo de excesele de montaj, era necesara. Nu vreau sa comentez ceea ce s-ar fi discutat inauntru, conform diverselor surse, pentru ca nu stiu cat te poti bizui pe sursele astea, mai ales cand informatiile se bat cap in cap. Solicitarile liberalilor, referindu-ma la pozitia oficiala, exprimate dupa aceasta sedinta, nu sunt deloc nerezonabile. Cu exceptia solicitarii desfiintarii USD. Dar si aici trebuie spus ca cei de la PNL au partea lor de dreptate: atat in denumire, cat mai ales prin sigla, nou nascuta USD seamana cu USL indeajuns pentru a putea naste confuzie, iar liberalii au motive sa se simta ingrijorati de asta. Deci chiar si aceasta obiectiune liberala este cumva indreptatita, chiar daca nu in biroul PNL se decide cu cine si cum se poate alia PSD.
Pozitia PNL, exprimata de Crin Antonescu, spuneam, e rezonabila. Solicitarile nu sunt ilegitime, cu exceptia deja pomenita. Daca exista o problema, totusi, iar ea exista, atunci ea are legatura cu tonul pe care sunt formulate aceste solicitari, iar in politica tonul despre care vorbesc face diferenta. Domnul Antonescu a parut, mai degraba, ca da un rastit ultimatum partenerilor din USL si nu ca ofera solutii pentru o criza pentru care, in buna parte (dar nu in totalitate) tot domnia sa este vinovat. Iar atunci cand tonul e atat de ridicat si se roastesc ultimatumuri, nu mai poate fi vorba nici de colaborare, nici de parteneriat, nici de mentinerea vreunei aliante. Cine isi poate imagina ca, dupa episodul acesta, lucrurile pot functiona ca inainte, chiar daca toate conditiile PNL ar fi acceptate? Ce sanse sunt ca partidele din USL sa sprijine cu entuziasm candidatura unui Crin Antonescu tafnos, rastit, gata sa darame cosmelia ori de cate ori nu-i convine ceva?
Am auzit voci care sustin ca, prin deciziile de ieri, Antonescu s-a sacrificat spre binele PNL, punandu-si in pericol candidatura la prezidentiale. Nu stiu care e rationamentul care naste o astfel de judecata, mie imi pare ca lucrurile stau exact pe dos. Voturile care decid viitorul presedinte se afla la alegatori, nu la PNL, nici la PSD, nici macar in lada de zestre a marelui USL. Iar Crin Antonescu pare mai departe ca niciodata de acei 50%+1, care il pot trimite la Cotroceni. Presedintia se castiga la vot, nu la masa verde. Sustinerea venita dinspre o formatiune sau alta poate fi utila, esentiala chiar, dar nu suficienta, in conditiile in care in lupta pentru obtinerea acestei sustineri imaginea seamana tot mai putin cu ceea ce isi doresc cei mai multi dintre alegatori. Modelul zurbagiu mereu pus pe harta a fost experimentat suficient vreme de zece ani.
Situatia de fapt e simpla: USL a decedat, dar niciunul dintre lideri nu are curajul de a anunta oficial asta. Desi, paradoxal, e posibil ca tocmai desfiintarea oficiala a USL sa fie solutia. Nu este obligatoriu ca desfiintarea USL sa insemne obligatoriu si iesirea PNL de la guvernare. Cum nu inseamna ca Antonescu nu ar putea avea sustinerea fostilor parteneri din USL, pentru candidatura la prezidentiale, chiar dupa ruperea uniunii. Practic, pachetul de intelegeri si obligatii asumat la fondarea USL nu mai convine nimanui. Dar se poate negocia un nou protocol de colaborare, in noile conditii, care sa permita atat ramanerea PNL la guvernare, cat si o eventuala sustinere a unui candidat unic. S-au vazut frecvent situatii in care afaceristii isi lichideaza firmele pline de datorii pentru a-si muta gheseftul pe o noua firma. Toti cei implicati invoca protocolul de infiintare a USL cand le convine, dar il ignora cand au de cerut mai mult decat li se ingaduia acolo. Asa ca solutia negocierii unui nou acord, pentru ca azi conditiile sunt cu totul altele, nu e deloc nerealista. La urma urmei alianta a fost construita mai ales cu scop electoral, in opozitie, iar conditiile de acum sunt altele.
Una peste alta suntem siliti sa descoperim ca avem o clasa politica imatura, ca aliantele nu pot functiona. Cum am constatat si in 1996 sau in cazul vechii aliante DA. Trebuie sa observam ca putem construi cardasii electorale, cu care sa pacalim voturile, dar nu reusim sa lucram impreuna, atunci cand e treaba de facut. Iar coabitarea e imposibila nu doar intre guvern si presedinte, ci pur si simplu imposibila. Asta se intampla atunci cand nu avem partide, ci gasti, cand nu exista un interes comun, superior, pe care il putem numi interesul national, care sa ne tina laolalta, ci interese de gasca sau personale.