Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, ca nu va demisiona din fruntea partidului, asa cum nici PNL nu va intra la guvernare alaturi de PD-L sau intr-un guvern marioneta.
El a tinut sa afirme ca nu are de gand sa renunte la sefia partidului asa cum acrediteaza o parte din presa. "Nu, nu este de adevarat", a afirmat Antonescu, carea a mai spus ca PNL nu va intra la guvernare cu democrat-liberalii. "Nu se intra la guvernare cu PD-L, o sa discutam. Intru la BPC cu propunerea ca PNL sa arate inca o data ca este un partid puternic, un partid care tine la valorile sale la principiile sale, un partid unitar si un partid care isi respecta electoratul", a explicat presedintele PNL.
Intrebat ce va face in cazul in care colegii sai decid ca trebuie sa demaraze negocierile cu PDL, Antonescu a raspuns evaziv ca toate aceste lucruri vor fi discutate.
"V-am spus cu ce idee intru si va garantez ca voi iesi cu aceeasi idee. Si eu si partidul dorim sa intram la guvernare. Orice partid vrea la guvernare, numai ca PNL nu a fost niciodata un partid care sa doreasca sa guverneze in orice conditii si cu oricine si va pot spune de pe acum ca nu veti regasi PNL intr-un guvern marioneta a cuiva care nu respecta regulile democratice si statul de drept", a apreciat Crin Antonescu.
In ceea ce priveste posibilitatea ca PNL sa accepte o guvernare cu PD-L daca liberalilor li s-ar oferi postul de premier, Crin Antonescu a apreciat ca functia de prim-ministru nu se ofera, ci se castiga. "Postul de premier nu se ofera de catre cineva, postul de premier se castiga si inseamna o majoritate parlamentara. Postul premier nu e ceva ce aduce de acasa presedintele tarii", a conchis Antonescu.