Presedintele PNL Crin Antonescu s-a declarat sceptic in privinta posibilitatii ca Traian Basescu sa se retraga din cursa pentru prezidentialele din aceasta toamna.
Liderul liberal a catalogat drept "nazbatie" asa-zisa incercare a presedintelui de a-l antrena pe Boc in lupta pentru Cotroceni si ca asemenea afirmatii ale sefului statului nu fac decat sa arate ca "regele e gol"."Mi-e greu sa cred ca domnul Basescu nu va candida, dar faptul ca asemenea nazbatii, precum pregatirea lui Boc de a candida, arata limpede ca Traian Basescu nu are curajul de a spune da, candidez la un nou mandat.
De 5 ani, din prima zi a mandatului sau, nu a avut decat o preocupare - sa candideze la un nou mandat. Ceea ce cred ca a fost cauza esecului deplin al domnului Traian Basescu", a sustinut Crin Antonescu, la Suceava. Presedintele PNL s-a aflat vineri la Suceava, Roman si Piatra Neamt, alaturi de vicepresedintele Norica Nicolai, senatorul Varujan Vosganian, deputatul Cristian Adomnitei si candidatii pentru alegerile europarlamentare Catalin Turliuc si Cristian Ghibu. Toate bune si frumoase, numai ca ceea ce a spus Crin Antonescu , despre Basescu, "Regele e gol", e o idee copiata dupa un text intitulat chiar "Regele e gol", postat pe site-ul Observatorului de Bacau (www.observatordebacau.ro), in data de 24 aprilie 2009, la rubrica intitulata "Cafeneaua subiectelor", sub semnatura publicistului comentaror Ovidiu Genaru si din care reproducem ultimul pasaj: "Regele e gol! (...) Domnul Basescu este bosumflat pe poporul roman ca vocifereaza in front, ca nu-i aproba stilul bascalios de comunicare, ca s-a saturat de gafele sale antologice, ca indrazneste sa aiba alta parere. Continuu belicos cu mass-media, presedintele numeste orice forma de critica santaj, subminare; e iritat ca unii cotrobaiesc prin averea familiei Basescu, cam deocheata si spornica, batatoare la ochi. Domnia sa nu mai are resurse sa ne spuna lucruri noi.
Presedintele s-a epuizat, a facut fas, s-a consumat in rafuieli cu adversarii politici, e razbunator si obsedat de pierderea puterii, pericol iminent, animalul politic adulmeca dezastrul.
Acel inubliabil Sa traiti bine care l-a saltat pe valul castigatorilor, a generat desertaciunea de astazi: socul emotional a trecut dezvaluind in toata splendaorea ei demogagia protagonistului; regele e gol pusca, decazut, vulnerabil, despuiat de atributele puterii, readus cu picioarele pe pamant, infricosat de pierderea imunitatii s.a.m.d. Miza disproportionata l-a tradat pe presedintele-jucator. Romania a pierdut 5 ani de istorie. Ramane ca la prezidentiale sa ganditi mai bine ca in trecut." Iata cum viata, care e un teatru trist, bate literatura: presedintele-jucator ca personaj desprins parca din galeria teatrului absurd al lui Eugen Ionesco.