Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni ca in opinia sa, daca ar fi pus in situatia sa decida pozitionarea externa in problematica Libiei, ar sustine pozitia enuntata de Franta, pentru interventia militara in Libia.
Antonescu a fost intrebat ce pozitie ar adopta in cazul Libiei, avand in vedere ca ar fi un posibil prezidentiabil si amintindu-i-se de ultima disputa dintre presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, si presedintele Traian Basescu.
"Din elementele pe care le am eu si care sunt insuficiente - pentru ca aici trebuie să iei decizii, daca iei decizii de politica externa, decizii, nu comentarii - trebuie sa ai elemente pe care cineva care nu presedinte, sau ministru de externe, sau prim-ministru, nu le are, din ceea ce am eu si din elementele pe care le am, sunt mai degraba pozitia Frantei", a replicat Antonescu.
Intrebat ulterior daca pledeaza pentru interventie in Libia, presedintele PNL a raspuns afirmativ, insa nu a dorit sa argumenteze. "Nu e cazul sa dezvoltam acum. E un punct de vedere personal, nu am discutat la nivelul USL", a mai completat Antonescu.
Pozitia presedintelui Traian Basescu la summitul european de vineri, consacrat situatiei din Libia, ar fi determinat o iesire nervoasa din partea presedintelui francez, Nicolas Sarkozy,ceea ce a facut-o pe cancelarul german Angela Merkel sa intervina si sa faca un apel la calm, relateaza EUobserver.
Germania si Franta s-au situat pe pozitii divergente la summitul de vineri in privinta modului in care blocul european ar trebui sa reactioneze la criza din Libia. In aceasta polemica, Romania pare sa se fi raliat pozitiei germane.
"In acest moment, Romania nu sustine o solutie militara in Libia. Consideram ca poate fi o eroare politica majora", a spus presedintele Traian Basescu, la finalul reuniunii extraordinare a Consiliului European. Romania s-a declarat si impotriva recunoasterii Consiliului National de tranzitie constituit la Bengazi. Franta, in schimb, s-a grabit sa-i recunoasca legitimitatea. "Am considerat ca rangul maxim pe care il poate avea acest consiliu este de interlocutor", a spus presedintele Traian Basescu. El s-a intrebat cat de credibila poate fi aceasta structura atata vreme cat in fruntea acestui consiliu se afla ministrul justitiei al lui Gaddafi.
O pozitie similara a avut si premierul bulgar, care, potrivit EUobserver si presei bulgare, a fost deranjat de presiunile lui Nicolas Sarkozy de a recunoaste consiliul rebelilor. Acest consiliu, a explicat Boiko Borisov fara a da nume, are printre membrii-cheie oameni care au fost implicati in torturarea infirmierelor bulgare.