Prefectul Danut Culetu s-a intors cu vesti bune de la intalnirea cu ministrii si premierul Calin Popescu Tariceanu, desfasurata in perioada 31 ianuarie - 1 februarie, in Capitala. In cadrul unei conferinte sustinuta, ieri, prefectul a aratat ca in cateva luni vor fi semnate contractele pentru construirea soselei de centura a municipiului Constanta, a portiunii din Autostrada Soarelui care leaga Cernavoda de Constanta si a Spitalului Regional Constanta. Pe de alta parte, mai putin imbucuratoare pentru constanteni este cresterea incidentelor violente, remarcata si de premierul Calin Popescu Tariceanu. Pentru prevenirea acestor evenimente, Culetu a solicitat conducerii IPJ Constanta sa precizeze care este numarul de posturi de care ar mai fi nevoie sa fie suplimentate, urmand sa fie adresata guvernantilor o cerere in acest sens.

Intrunirea desfasurata la sediul Guvernului la sfarsitul lunii ianuarie, la care au participat prefectii din intreaga tara, a fost imbucuratoare pentru prefectul Danut Culetu. Motivul il reprezinta faptul ca reprezentantul Guvernului in judetul Constanta a fost laudat, dupa cum a subliniat in cadrul conferintei, de premierul Calin Popescu Tariceanu pentru operativitatea dovedita in despagubirea constantenilor expropriati in baza legii 9/1998, privind proprietatile cetatenilor romani trecute in proprietatea statului bulgar. "Am primit felicitari de la premierul Tariceanu, pentru ca judetul Constanta se situeaza pe primul loc la numarul de dosare analizate, respectiv 940 de dosare. Mai sunt insa aproximativ 2.600 de dosare care trebuie analizate si ne-am propus sa rezolvam cam100 de dosare pe luna", a afirmat Danut Culetu. Vestile bune pentru constanteni au continuat. "Am fost informat de ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, ca in perioada 22 - 25 aprilie va fi semnat contractul privind construirea soselei de centura a Constantei. Cat priveste portiunea din autostrada, dintre Cernavoda si Constanta, sunt la faza de preselectie pentru licitatie", a mai spus prefectul Culetu. De asemenea, se pare ca si lucrarile la Spitalul Regional vor fi demarate in scurt timp, caci pe 30 aprilie urmeaza sa fie semnat contractul cu firma constructoare. Mai putin imbucuratoare pentru Constanta sunt evenimentele violente, in privinta carora si-a exprimat ingrijorarea si premierul Calin Popescu Tariceanu.

Multe scoli de soferi, putini promovati

"Constanta a fost nominalizata printre judetele in care s-a manifestat o crestere a violentei. Drept pentru care vom face o analiza si vom solicita cresterea numarului de politisti, atat la Serviciul Politiei Rutiere, cat si la celelalte structuri. Speram sa se dea curs solicitarii noastre", a adaugat Culetu. Un alt aspect ingrijorator, in privinta caruia prefectul intentioneaza sa ia masuri este cresterea numarului de scoli auto si scaderea gradului de promovabilitate al cursantilor. "Vom avea o intrunire si cu politistii, si cu reprezentantii Autoritatii Rutiere Romane, in vederea responsabilizarii scolilor de soferi si a instructorilor", a declarat prefectul Danut Culetu. In ceea ce priveste alegerile locale, cel mai probabil acestea vor fi organizate la sfarsitul lunii mai, pentru a nu coincide cu etapele Campionatului European de Fotbal.