Khalid Sheikh Mohammed a recunoscut ca a organizat atacurile din 11 septembrie din Statele Unite si alte cateva atacuri, conform transcrierii unei audieri desfasurate la Guantánamo.
"Am fost responsabil pentru operatiunea 11 septembrie, de la A la Z", a declarat Mohammed, care a vorbit prin intermediul unui reprezentant personal, conform transcrierii audierii desfasurate sambata la centrul de detentie american de la Guantánamo.
Mohammed, cetatean pakistanez, a mai spus ca a fost responsabil pentru atacul din 1993 de la World Trade Center din New York, un atentat asupra unui club de noapte din Bali, o tentativa de doborire a doua avioane americane, cu ajutorul explozibililor ascunsi in pantofii atacatorilor, dar si pentru alte atacuri.
In cursul audierii, desfasurate pentru a stabili daca Mohammed se incadreaza in categoria combatantilor inamici, acesta a parut sa indice si ca a fost supus unor rele tratamente in custodia americana.
Mohammed se afla printre cei 14 detinuti identificati de Statele Unite drept suspecti de terorism cu valoare informationala mare, transferati la Guantánamo anul trecut, din inchisori secrete CIA aflate in strainatate.
Statele Unite au afirmat ca Mohammed, arestat in Pakistan in martie 2003 si predat in custodia SUA, a fost organizatorul atacurilor din 11 septembrie 2001, soldate cu moartea a aproape 3.000 de persoane, distrugerea turnurilor gemene de la World Trade Center si avarierea cladirii Pentagonului.
"Am fost directorul de operatiuni pentru seicul Usama (Osama) bin Laden pentru organizarea, planificarea, urmarirea si executarea operatiunii 11 septembrie", a spus el, prin intermediul reprezentantului sau, membru al armatei americane.
Declaratia sa completa revendica responsabilitatea pentru 28 de atacuri sau comploturi separate.
El a mai spus ca a fost implicat si in alte trei comploturi, inclusiv unul pentru asasinarea Papei Ioan Paul in Filipine si unul pentru uciderea presedintelui pakistanez Pervez Musharraf.
Teroristul despre sef si inamic: Bin Laden si Bush se aseamana
Transcrierea audierii desfasurate cu usile inchise a fost editata de autoritatile americane, o masura despre care Pentagonul a afirmat ca a fost necesara pentru eliminarea unor informatii esentiale de securitate.
Mohammed si-ar fi exprimat unele regrete pentru victimele atentatelor de la 11 septembrie 2001, dar a sugerat ca ele erau justificate in cadrul razboiului impotriva Statelor Unite. "Nu sunt fericit ca trei mii de persoane au murit in America. Chiar imi pare rau", a spus el. "Limbajul oricarui razboi din lume este uciderea. Ceea ce vreau sa spun este ca limbajul razboiului inseamna victime", a continuat Mohammed. El s-a referit si la jurnalistul american Daniel Pearl, ucis in Pakistan in 2002, dar afirmatiile sale sunt neclare.
Mohammed este principalul suspect in asasinarea lui Pearl, iar liderul pakistanez, Pervez Mu- sharraf, a scris intr-o carte publicata anul trecut ca acesta l-ar fi executat personal pe Pearl.
Presedintelele completului de judecata, format din trei membri, s-a referit la o declaratie scrisa "despre presupuse abuzuri sau rele tratamente pe care detinutul le-ar fi suferit", fara a oferi detalii in acest sens, desi presedintele a afirmat ca Mohammed le-a calificat drept tortura. Totusi, Mohammed a explicat ca depozitia sa de la audierile de duminica nu a fost realizata sub presiune, potrivit aceleiasi transcrieri.
De asemenea, el l-a comparat pe liderul al-Qaida, Osama ben Laden cu George Washington, primul presedinte al Statelor Unite. "Face acelasi lucru", a spus Mohammed. "Doar se lupta. Vrea independenta", a precizat el.
Completul de judecata nu a adoptat nicio decizie in cadrul audierilor de la tribunalul pentru revizuirea statutului combatantilor. Un oficial din cadrul Pentagonului va decide in cele din urma daca Mohammed este inamic combatant.
Pentagonul a dat publicitatii si transcrierea audierii altor doi dintre cei 14 detinuti transferati anul trecut la Guantánamo, respectiv Ramzi bin al Shaibah, un yemenit acuzat de implicare in atentatele de la 11 septembrie 2001, si libianul Abu Faraj al Libi, lider al al-Qaida.