Cosmin Popescu, secretarul executiv al PD Gorj, a fost propus de Biroul Permanent Judetean al organizatiei gorjene pentru functia de minstru secretar de stat in Ministerul Economiei si Comertului (MEC), care a ramas vacanta in urma demisiei de la mijlocul lunii trecute a lui Ionel Mantog, presedintele organizatiei judetene Gorj a PD.
Propunerea va fi prezentata astazi Biroului Permanent National al Partidului Democrat, care va lua o decizie finala in privinta nominalizarii lui Cosmin Popescu. Mantog a precizat ca postul de ministru secretar de stat nu va fi ocupat in orice conditii: "Ne dorim acest post, dar nu cu orice pret. In cazul in care cel numit acolo nu va avea atributiile necesare exercitarii functiei in vederea colaborarii cu societatile comerciale, vom spune nu. Nu suntem dispusi sa mai sacrificam un om". Conducerea PD Gorj doreste ca noul secretar de stat sa se ocupe de SNLO si de complexurile energetice din Oltenia: Rovinari, Turceni si Craiova. Cosmin Popescu a declarat ca aceste atributii sunt cuprinse in intelegerea politica incheiata la inceputul formarii actualului guvern.
Cosmin Popescu are 31 de ani si ocupa postul de director de resurse umane in cadrul SNLO, functie in care s-a aflat Ionel Mantog inainte de a fi numit, la inceputul anului 2005, secretar de stat in cadrul MEC.
Cosmin Popescu a obtinut 18 voturi, iar Cilibiu nu a fost votat de nimeni
Nominalizarea lui Cosmin Popescu pentru functia de secretar de stat a fost luata prin vot secret de membrii Biroului Permanent Judetean in cadrul sedintei care a avut loc sambata, 30 iunie. Popescu a avut trei contracandidati: Daniel Burlan, directorul SNLO, Nicolae Cilibiu si Corneliu Garjoaba, ultimii doi autopropunandu-se pentru aceasta functie. Cosmin Popescu a fost ales cu 18 voturi, in timp ce Daniel Burlan si Corneliu Garjoaba au obtinut cate un vot, iar Nicolae Cilibiu nu a fost votat de nimeni, in dreptul sau fiind trecute zero voturi.
Cosmin Popescu a facut parte din echipa lui Mantog, care a castigat alegerile din cadrul organizatiei judetene. Acesta este de profesie jurist, la fel ca si Mantog. Nicolae Cilibiu, consilierul personal al prefectului de Gorj, este unul dintre adversarii lui Mantog din cadrul PD Gorj. Acesta si-a dorit postul de secretar de stat imediat dupa alegeri, cand acesta a revenit PD Gorj, dar scaunul a fost ocupat de Mantog, care a beneficiat si de sustinerea lui Condescu.
Corneliu Garjoaba ocupa o functie de director in cadrul Complexului Energetic Turceni, iar Daniel Burlan este directorul general al SNLO, dar postul acestuia a fost scos la concurs de conducerea MEC.
Tot in cadrul sedintei Biroului Permanent Judetean s-a luat decizia ca relatiile in interiorul Coalitiei de la Gorj sa nu fie rupte, asa cum propusese presedintele organizatiei, in urma schimbarilor unor pedisti din conducerea unor unitati din energie si minerit.