Sedinta cu destul de mult scandal la Consiliul Local Mangalia, in cursul zilei de marti, 12 septembrie. Mai multi alesi locali, deranjati de niste "asa-zisi ziaristi", care au redactat o serie de articole considerate denigratoare, au decis sa protesteze impotriva respectivilor, prezenti la sedinta si a "surselor" acestora. "Consiliul Local Mangalia a devenit tinta acestor articole si trebuie sa luam atitudine impotriva acestor ziaristi care sunt prost informati, care ne denigreaza de ceva timp", a declarat Sorin Cucoranu, consilier local din partea PNL.
"Un exemplu concludent este informatia potrivit careia se va construi un complex "pennymarket" in Padurea Comorova, lucru fals, pe de o parte pentru ca este vorba despre strada Portului, zona in care va fi ridicat acest magazin, iar pe de alta parte acesta nu va fi realizat de Mihai Craciun, asa cum s-a scris, ci de o firma din strainatate. Nu inteleg aceasta campanie si minciunile din presa scrisa sau de pe unele site-uri". La randul sau, primarul Mangaliei, Zamfir Iorgus, a tinut sa sublinieze faptul ca aceasta "ploaie de minciuni" reprezinta un deserviciu adus comunitatii locale, fiind opera unor consilieri locali, dupa cum a lasat edilul sef al orasului sa se inteleaga: "S-a scris, de exemplu, ca Aldaco Film ar fi castigat un proiect in Mangalia, lucru neadevarat, licitatia fiind adjudecata de o firma din Bucuresti. Daca exista astazi o pasivitate din partea unora, aceasta este una paguboasa. Denigrarea a tot ce s-a facut bun in Mangalia, improscarea cu noroi in stanga si in dreapta, face numai rau orasului. Toti cei care stau in spatele acestei campanii cred ca isi pot construi astfel o cariera politica, este insa josnic, o smecherie ieftina, genul hotului care striga "hotul!", concluzioneaza primarul Mangaliei, care nu a dorit, initial, sa dea nume in acuzele aduse.

"Minca este vinovat de tot ce se intampla rau in Mangalia"

Insa, cel care s-a simtit lezat de acuzele aduse de Zamfir Iorgus a fost consilierul local PRM Ion Minca, care a dorit sa i se spuna daca, vreodata, a cerut direct primarului vreo favoare pentru o firma particulara din localitate: "Nu aveti nici un argument moral, puteti vorbi in felul acesta la o partida de remy sau de poker si sa va legati de toata lumea", i-a raspuns primarul consilierului PRM. "Nu sunt eu cel care da astfel de informatii, va rog sa va abtineti, mai aveti un pic pana imi va da paharul pe dinafara. Daca joc remy, joc pe banii mei, nu pe bani publici. De doi ani se spune ca Minca este vinovat de tot ce se intampla rau in Mangalia...", a rabufnit Ion Minca. In cele din urma conflictul s-a aplanat, desi cei doi "protagonisti" au continuat sa isi arunce sageti in timpul sedintei de consiliu. Sorin Cucoranu a mai initiat inca o discutie in contradictoriu, in momentul in care a afirmat ca formatiunea din care face parte, PNL, a depus catre CNSAS o lista cu toti consilierii locali, pentru a vedea daca acestia au facut sau nu politie politica. Pentru a face un "exercitiu de sinceritate", Sorin Cucoranu a declarat ca el nu a colaborat niciodata cu Securitatea, insa, in cele din urma, la opozitia unei parti a consilierilor locali, care au decis sa astepte rezultatele de la CNSAS, s-a renuntat la aceste declaratii "sincere"...