Surse din cadrul PC au relatat ieri pentru Mediafax ca stabilirea delegatiei partidului pentru consultarile de la Cotroceni a determinat tensiuni in interiorul partidului.
Sursele citate au aratat ca secretarul general adjunct al PC, Codrin Stefanescu, a fost exclus marti de catre Voiculescu din delegatia pentru consultarile de la Cotroceni, ca urmare a moratoriului de pace cu Traian Basescu propus de Stefanescu.
Secretarul general adjunct al PC anuntase public ca membrii partidului se vor abtine sa faca declaratii critice la adresa lui Basescu atata vreme cat Dan Voiculescu detine presedintia comisiei parlamentare de ancheta si, potrivit surselor citate, moratoriul a fost anuntat public fara a mai fi fost supus votului conducerii PC. Pe de alta parte, prim-vicepresedintele PC Dan Ioan Popescu si vicepresedintele Mircea Chelaru au anuntat ca nu accepta sa faca parte din delegatia pntru consultarile de la Cotroceni, invocand motive care tin de componenta acestei delegatii. Sursele citate apreciaza ca in interiorul PC ar putea apare un nou curent, Stefanescu, D.I. Popescu si Chelaru putandu-si anunta public in scurt timp diferentele de opinie fata de liderul Voiculescu. (Carmen Corbu)