Partidul Conservator (PC), condus de Dan Voiculescu (foto), e intarit prin racolarea valurilor de demisionari din randul PRM si PSD. Astfel, conservatorii au castigat de la partidul lui Vadim Tudor un deputat si sapte consilieri judeteni si locali - la Cluj, iar de la Borsec - sprijinul a peste 40 de pesedisti.
Deputatul Petru Calian a ales partidul lui Dan Voiculescu dupa ce a demisionat din PRM si s-a ales cu functia de presedinte interimar al filialei Cluj a PC. Impreuna cu cei sapte consilieri locali si judeteni, intre care exista legaturi de rudenie interesante, Calian s-a inscris ieri in filiala clujeana a conservatorilor, motivand ca decizia a avut la baza "compatibilitatea doctrinara" cu PC, partid care manifesta un "nationalism moderat". Petru Calian a declarat ca prin consilierii adusi de la PRM se va aduce "un plus de echilibru in administratia publica din judet si municipiul Cluj-Napoca". El a anuntat ca, pe de alta parte, consilierii PC vor crea si o opozitie la nivel local, in cazul in care anumite proiecte de hotarari nu vor fi benefice pentru comunitate. Calian a adaugat ca are de gand sa organizeze sedinte lunare ale Biroului Executiv Judetean Cluj si ca vrea sa organizeze Conferinta judeteana de dare de seama si alegerile pana la sfarsitul lui mai.
La randul sau, ministrul Economiei, Codrut ßeres, membru in Biroul Permanent al PC, a declarat ca prin venirea demisionarilor din PRM organizatia PC Cluj se intareste si ca filiala avea nevoie de acest lucru. Pe de alta parte, fostul membru al comitetului de initiativa al PC Cluj, Damian Brudascu, care a demisionat si el anul trecut din PRM, a anuntat ca nu va putea colabora cu Calian si ca va pleca de la conservatori impreuna cu aproape 600 de membri.

Pesedistii din Borsec, satui de centru

In acelasi timp, majoritatea membrilor organizatiei PSD Borsec, judetul Harghita, au intrat in PC, in urma unei adunari ad-hoc a reprezentantilor organizatiei. Astfel, fostul lider al PSD Borsec, Radu Lazaroiu, a precizat ca "hotararea a survenit ca urmare a faptului ca valorile morale asumate de membrii organizatiei nu si le regasesc in multitudinea de acuzatii de coruptie, de actiuni demagogice ce caracterizeaza PSD la nivel central". Totodata, Lazaroiu a spus, intr-un comunicat de presa, ca alegerea fost determinata de modul in care conservatorii isi aleg solutiile pe durata activitatilor.
"PC a demonstrat prin activitatea sa ca alege intotdeauna solutii dupa model european, in respect fata de compozitia multietnica a zonei", in momentul in care se ocupa de "tratarea problemelor ce apar intr-o societate agitata de spasmele tranzitiei", a explicat fostul lider al PSD din Borsec.
Radu Lazaroiu si ceilalti 40 de membri ai organizatiei PSD Borsec sustin ca au decis sa se alature Partidului Conservator fara ca nemultumirile lor sa aiba vreo legatura cu conducerea judeteana a PSD.