Senatorul Florin Constantinescu a sustinut o declaratie politica cu titlul: "China a redescoperit Romania la Summit-ul Premierilor din China-Europa Centrala si de Est"

Saptamana aceasta a avut loc la Bucuresti un eveniment de mare importanta - Summit-ului Premierilor din China-Europa Centrala si de Est. Dupa doua reuniuni la nivel de sefi de guverne desfasurate in Ungaria - 2011 si Polonia - 2012, Bucurestiul a fost gazda celei de-a treia reuniuni, la care au participat oficiali din guvernele a 16 state europene si China si peste 1.500 de oameni de afaceri.
Lucrarile Summit-ului s-au incheiat cu adoptarea unui document (Bucharest Guidelines), care prevede promovarea investitiilor si afacerilor in domeniul infrastructurii, IMM-urilor, agriculturii, transporturilor feroviare si telecomunicatiilor. De asemenea, printre masurile avute in vedere in document, se numara desemnarea anului 2014 ca an pentru promovarea investitiilor si afacerilor in relatia Europa Centrala si de Est - China si organizarea de diverse actiuni in context, precum continuarea organizarii anuale atat a forumurilor economice, cat si a reuniunilor la nivel de sefi de guverne.
Asa cum amintea ieri premierul Chinei, in plenul reunit al Parlamentului, in secolul al XVII-lea carturarul moldovean Neculai Milescu Spatarul a descoperit pentru moldovenii, valahii si transilvanenii din Tarile Romane, civilizatia Chinei. Si nu numai pentru ei, ci pentru o intreaga regiune. In aceste zile China ne-a redescoperit pe noi, a redescoperit Romania. China a venit in Romania pentru a redescoperi Europa Centrala si de Est.
In aceste zile, in preajma Zilei Nationale a Romaniei, am primit o confirmare, un semnal pozitiv de care putem fi mandri. Romania este un pol de putere in Europa Centrala si de Est, avand cea mai mare rata de crestere economica din regiune. Este o recunoastere a importantei statutului tarii noastre, un motiv de bucurie, dar si de speranta. Economia noastra poate renaste prin colaborarea cu Uniunea Europeana - principalul partener, si cu China - a doua cea mai mare economie globala.
Premierul Chinei, Li Keqiang, a afirmat ca "Romania va deveni un tigru al Europei si, daca toti tigrii se vor reuni si vor colabora, se va dezvolta o piata uriasa". Afirmatia inaltului reprezentat ne onoreaza si ofera perspective pentru tara noastra. Asta nu inseamna ca noi trebuie sa stam cu mainile in san! Tara noastra trebuie sa se reinventeze printr-o stransa colaborare cu tarile europene si prin cooperarea cu China.
Dati-mi voie sa-l citez pe premierul nostru, domnul Victor Ponta, care recunoscand potentialul propriu al tarilor din Europa Centrala si de Est a afirmat ca statele regiunii "trebuie sa caute un partener si un prieten cu aceeasi experienta, cu acelasi trecut, cu aceeasi ambitie si cu acelasi interes". De asemenea, "China are nevoie de o Europa puternica, de un partener puternic pe scena mondiala. Europa poate fi puternica doar daca toate tarile se dezvolta din punct de vedere economic suficient de rapid pentru a creste standardele de trai, infrastructura si serviciile sociale."
Evenimentul de mare importanta istorica a dat posibilitate Romaniei sa incheie o serie de proiecte care pot aduce tarii noastre prosperitate si crestere economica. Cooperarea dintre tarile Europei si China, precum si dintre China si Romania se poate realiza prin parteneriate pe termen lung, oportunitati pe care, iata, am stiut sa le fructificam in aceasta saptamana.