Comisia parlamentara de control a activitatii SRI se intruneste in perioada 1-4 august, pe ordinea de zi figurand ancheta in cazul Hayssam, desecretizarea unor dosare considerate de siguranta nationala si problema ofiterilor acoperiti ai SRI din redactii. "Rolul nostru este de a vedea daca aceasta decizie este conforma cu legile 16/1996, 182/2002, privind informatiile clasificate, 51/1991, care prevede ca toate documentele elaborate de Serviciile secrete sunt clasificate, si 14/1992. Aici este vorba despre desecretiza-rea unui numar de peste 100.000 de dosare considerate de siguranta nationala, care trebuie desecretizate, si mai este vorba si despre modalitatea de colaborare cu CNSAS", a declarat ieri deputatul PSD Ion Stan, secretarul comisiei, referindu-se la desecretizarea unor dosare de siguranta nationala, urmare a unei decizii a CSAT. De asemenea, Comisia il va audia astazi pe directorul demisionar al SIE, Gheorghe Fulga. "Scopul audierii domnului Fulga este acela de a elucida modul in care acesta si-a dat demisia.
Apoi trebuie sa vedem in ce fel a fost implicat acest serviciu in cazul Omar Hayssam, ce date a avut, si, mai ales, cum si-a indeplinit Serviciul de Informatii Externe indatoririle de serviciu in acest caz", a precizat senatorul PSD George Maior, membru al comisiei. (M.F.)