CNSAS a hotarat intr-o sedinta de la sfarsitul lui iulie ca deputatul liberal Titu Gheorghiof nu a facut politie politica, desi existau indicii ca acesta ar fi colaborat cu Securitatea, au declarat pentru NewsIn surse din Colegiu.
Conform unor membri ai Colegiului, Gheorghiof ar intra intr-o categorie intermediara ce inca nu este prevazuta de legea deconspirarii Securitatii, adica chiar daca avea un angajament cu aceasta, semnat in timpul inchisorii, notele pe care le-a dat liberalul erau nesemnificative si nu au prejudiciat in niciun fel persoanele la care facea referire. De altfel, de aproape o luna si jumatate, membrii Colegiului duc o campanie intensa in favoarea modificarii legii, astfel incat sa fie introdusa o noua categorie, adica cei care au colaborat cu Securitatea sub diverse forme, dar actiunile lor nu intra in categoria politie politica.
Este cazul lui Titu Gheorghiof, a minorilor care au semnat angajamente cu Securitatea, si dupa unii membrii din Colegiu, cazul lui Dan Voiculescu sau chiar al judecatoarei Florica Bejinaru, care a primit recent o confirmare ca nu a facut politie politica.
In decizia asupra cazului Gheorghiof, a punctat decisiv faptul ca angajamentul a fost semnat in inchisoare, deci s-a considerat ca a fost asumat sub presiune. (N.N.)