Liderii grupurilor parlamentare urmeaza sa se intâlneasca astazi pentru a gasi o formula de compromis pentru a asigura prezenta senatorilor si
a deputatilor la dezbaterea Bugetului. PSD considera ca ar putea accepta un compromis daca ii vor fi acceptate amendamentele.

Coalitia va apela la aceeasi formula pe care a folosit-o si in cazul dezbaterii regulamentelor celor doua Camere: o negociere directa si punctuala cu Opozitia pentru adoptarea Bugetului national. Reuniunea pe aceasta tema a liderilor grupurilor parlamentare din Camera Deputatilor si din Senat a fost solicitata vineri de catre presedintele de sedinta, Radu Berceanu, pentru a gasi o solutie la absenteismul parlamentarilor, absenteism care a generat in final si suspendarea sedintei de dezbatere a Bugetului.
Negocierile pentru deblocarea dezbaterilor ar urma sa aiba loc astazi. Deputatul PSD Valeriu Zgonea a anuntat inca de vineri ca obiectul negocierii va consta, in ce priveste PSD, intr-o serie de chestiuni legate de politicile sociale si de anumite abordari in ce priveste domeniile çnvatamânt, Sanatate si Munca, ce nu sunt in concordanta cu ceea ce asteapta PSD de la bugetul pe 2006. Pe de alta parte, liderul grupului parlamentar al PNL din Camera Deputatilor, Crin Antonescu, aprecia ca negocierea este necesara intrucât „este foarte clar ca majoritatea nu poate asigura singura cvorumul, fiind oricum o majoritate destul de fragila, chiar pe hârtie“.

PSD pune conditii

PSD, principalul partid de Opozitie, pune insa mai multe conditii pentru deblocarea dezbaterilor asupra Bugetului. Liderul PSD, Mircea Geoana, considera ca dezbaterile din Parlament privind bugetul pe 2006 s-ar putea incheia rapid daca ar avea loc o discutie intre partidele parlamentare pe câteva teme importante, in principal privind Educatia, in vederea gasirii unor solutii de majorare a resurselor alocate.
El a declarat sâmbata ca finalizarea dezbaterilor depinde foarte mult de actuala guvernare, care detine atât „cheia“ bugetului, cât si pe cea a prezentei la Parlament a reprezentantilor sai.
„Daca actuala Putere ar avea inteligenta sa avem o discutie politica, intre partidele parlamentare, pe tema Educatiei, sa venim cu o solutie rationala, in care sa dam dascalilor un minimum de sprijin si la salarii, si la investitii, si daca ne-am uita putin si la zona de buget de asigurari sociale, mai ales in zona de pensii, si poate la sanatate, cred ca am putea sa terminam bugetul foarte rapid“, a apreciat el.
Geoana a tinut insa sa sublinieze ca, in continuare, „cheia“ este la Guvern si la majoritate, carora le revine obligatia de a finaliza bugetul cât mai rapid. PSD, ca partid de opozitie, are obligatia sa spuna ca acest buget este unul „nerealist“, „antisocial“ si construit pe o premisa care nu se mai respecta, a adaugat el.
çntrebat daca se asteapta ca social-democratii sa fie consultati, el a dat un raspuns pozitiv.