Conducerea Consiliului Judetului se afla in discutii avansate cu bancile pentru a putea perfecta un imprumut din care sa fie realizate foarte multe obiective de investitii. Presedintele CJ, Eugen Durbaca, sustine ca valoarea creditului va fi de 85 de milioane de lei.

„Vrem ca din acesti bani sa urgentam alimentarea cu apa a mai multor localitati din judet. Nu le putem termina in acest mandat pe toate. Avem 83 de sate componente ale comunelor la care avem aceste lucrari facute”, a precizat Eugen Durbaca.

Discutii pe marginea acestui subiect au mai avut loc in cadrul Consiliului, foarte multe dintre ele avind ca subiect oportunitatea contractarii unui astfel de imprumut. Pe de alta parte, intentiile conducerii CJ sint destul de marinimoase in ceea ce priveste folosirea acestor sume.

Investitii in drumuri

Presedintele CJ vrea ca din banii contractati de la una dintre banci sa poata realiza o serie de drumuri in localitatile judetului. „Prin acest credit vrem sa amenajam, pe linga drumurile judetene si comunale, si ulitele. Vreau sa ma axez pe acest lucru si sa realizam artere astfel incit populatia judetului sa aiba drumuri asa cum trebuie. Apoi am in vedere amenajarea tirgurilor si oboarelor”, a mai spus Eugen Durbaca.

Conducerea CJ a avut o serie de discutii cu primarii din localitatile galatene si a pus la punct o oarecare strategie. „Vrem sa amenajam tirgurile si oboarele astfel incit desfacerea alimentelor sa se faca in conditii corespunzatoare. Am avut discutii cu o parte dintre primari si le-am sugerat cum ar trebui sa arate acestea. Normal ca totul va depinde si de banii pe care ii vor primi din acest credit”, a concluzionat Eugen Durbaca.

Pina la realizarea acestor deziderate conducerea CJ trebuie sa discute un proiect de hotarire care sa vizeze oportunitatea contractarii imprumutului, iar din semnalele de pina acum se pare ca misiunea sefilor CJ nu va fi una simpla.