Cinci generali din cadrul Serviciului Roman de Informatii (SRI), printre care fostul sef al Inspectoratului de Contraspionaj, Ionel Bidireci, si fostul sef al Secretariatului general, Marius Brateanu, au fost trecuti in rezerva, luni, printr-un decret semnat de presedintele Traian Basescu. Despre fostul sef al Inspectoratului de Contraspionaj al SRI, presa a scris ca ar fi fost implicat in organizarea si protejarea informativa a fugii din Romania a lui Omar Hayssam (foto), omul de afaceri romana-sirian, acuzat, printre altele, de organizarea rapirii la Bagdad a celor trei jurnalisti romani. De asemenea, inainte de 1989, generalul Bidireci ar fi lucrat in Centrala de Informatii Externe a Securitatii, alaturi de colonelul Ristea Priboi, despre care s-a zis ca ar fi fost protectorul lui Omar Hayssam. Impreuna cu cei doi generali, au mai fost trecuti in rezerva si fostul sef al Inspectoratului pentru Prevenirea si Combaterea Terorismului din SRI, generalul de brigada Alexandru Buresin, seful Directiei Medicale, generalul Nicolae Paducel, precum si generalul Ilie Zaharia din cadrul Serviciului de Sprijin Tehnic, se mai arata in comunicatul Administratiei Prezidentiale.