Ieri-dimineata la sediul de campanie a lui Traian Basescu din Strada Vasile Lascar nr. 148 a oprit o masina din care au coborat social-democratii de la organizatia de tineret.
Seful grupului, Nicolae Banicioiu, a explicat in fata presei ca este vorba despre o actiune initiata de TSD, actiune care consta in oferirea unui cadou presedintelui suspendat Traian Basescu. Banicioiu a precizat ca este vorba despre un cadou care sa-i aminteasca lui Basescu de demisia pe care a renuntat sa o mai inainteze. Cadoul a constat in aproximativ 15 ceasuri functionale, donate de tinerii social-democrati, dar si de vicepresedintele PSD, Dan Nica. Ceasurile au fost aduse intr-o urna incuiata cu cheia si legata cu o funda rosie.
"Vrem sa ii aratam domnului presedinte cat inseamna cinci minute romanesti, adica cinci minute reale. Nu sunt ceasuri de oligarhi, asa cum primeste Domnia Sa, sunt ceasuri reale. Sunt cadouri de la colegii tineri", a spus Banicioiu. Inconjurati de camerele de luat vederi, reprezentantii TSD s-au indreptat catre intrarea in sediul de campanie, iar Banicioiu a sunat la usa. "Buna ziua, am venit sa va aducem un cadou pentru Traian Basescu. Suntem de la Tineretul Social Democrat", a spus el.
Dupa ce i s-a cerut sa astepte, portile mari ale sediului s-au deschis, iar in prag au aparut Sebastian Lazaroiu si Dorel Constantin Onaca, care i-au primit zambitori pe reprezentantii TSD. Cei de la sediul de campanie al presedintelui suspendat au tinut sa reactioneze similar. Onaca le-a spus oaspetilor sa astepte: "Stati asa putin, ca avem un cadou". Apoi a adus in fata reprezentantilor TSD un gratar plin cu mici, o naveta cu sticle de bere si o pancarta de dimen-siuni reduse pe care era scris "Bere pentru MICIiiiii PSD-isti". "Ca o gazda primitoare, nu puteam sa nu fim in primul rand informati si in al doilea rand sa nu procedam ca atare", a spus Onaca. Dupa un schimb de "amabilitati", referitoare la provenienta cea-surilor, la serbarile campenesti cu mici si bere, reprezentantii TSD au plecat luand cu ei doar naveta cu bere, nu si micii.