In aceasta perioada, statul roman definitiveaza procesul de infiintare a punctelor de inspectii sanitar-veterinare care vor functiona in cadrul vamilor autohtone, acesta fiind unul dintre elementele pe care autoritatile centrale le au in vedere pentru a le realiza in decursul celor cateva luni care mai despart tara noastra de momentul aderarii la Uniunea Europeana, a declarat la sfarsitul saptamanii trecute Anca Boagiu, ministrul Integrarii Europene, la deschiderea seminarului "EU Meeting Days", organizat, in perioada 13-15 iulie a.c., la Sinaia, de Delegatia Comisiei Europene in Romania pentru jurnalistii romani.
Cu aceeasi ocazie, Boagiu l-a dat ca exemplu "negativ" in relatia cu organismele finantatoare ale UE pe... Nicusor Constantinescu, presedintele Consiliului Judetean Constanta, despre care ministrul a apreciat ca se face vinovat de "distrugerea proiectului Pavilonul Expozitional" - proiect ce ar fi trebuit sa beneficieze de finantare nerambursabila acordate de UE. Cu toate acestea, ministrul Integrarii Europene a omis sa mentioneze in cadrul aceleiasi manifestari si faptul ca, cel putin in privinta proiectului Pavilionului Expozitional Constanta, reprezentantul Consiliului Judetean a reusit sa obtina din alte surse finantarea in continuare a lucrarilor. Pe de alta parte, nu numai autoritatile locale constantene au fost incriminate de Anca Boagiu ca avand un comportament necorespunzator in derularea procedurilor legate de unele proiecte finantate din fonduri europene, ci si alti reprezentanti ai Consiliilor Judetene din Romania, pe care ministrul Integrarii Europene i-a numit "stapani si jupani la imparteala fondurilor UE", spunand ca au impartit aceste finantari pe amicitii politice, insa atunci cand a venit vremea ca si comunitatile locale beneficiare sa-si plateasca partea de cofinantare "au tipat la stat, dar statul nu este responsabil in aceste proceduri". Despre care reprezentanti ai Consiliilor Judetene a fost insa vorba, ministrul Boagiu nu a mai dorit sa precizeze, asa cum a facut in cazul Constantei. Mai departe an cadrul manifestarii, Boagiu a precizat faptul ca la nivel local "avem nevoie de asistenta", intrucat se manifesta o incapacitate a firmelor specializate in elaborarea proiectelor destinate obtinerii de finantari europene, de a gestiona volumul mare al acestor proiecte. In acest sens, ministrul Integrarii a aratat ca la randul lor, administratiile locale din Romania sunt victimele superficialitatii sau uneori chiar si a incompetentei firmelor ce elaboreaza astfel de proiecte. Avand in vedere tendinta factorilor locali de a politiza deciziile de finantare a anumitor proiecte ce au fost sustinute de fondurile UE, Anca Boagiu a specificat faptul ca pentru viitor a fost initiata infiintarea unei alte structuri care sa inlocuiasca sistemul Centrelor de Dezvoltare Regionala - ce au decis pana acum care proiecte vor solicita fonduri europene - si care sa aiba in compunere nu numai reprezentanti politici, ci si cei ai mediilor universitar, de afaceri, etc. Nu in cele din urma, Anca Boagiu s-a referit la faptul ca "in Romania suntem deficitari la capitolul resurse umane calificate in domeniul administratiei publice". In aceasta privinta, ministrul Integrarii a specificat faptul ca rolul celor 5.000 de angajati ai agentiilor de plati din agricultura ce vor administra cele aproximativ 14 miliarde de euro alocate fermierilor romani in urmatorii 6 ani din bugetul UE este acela de a disemina informatii privind accesul la aceste fonduri si procedura pe care o implica acestea.