Comisia juridica a dat miercuri un vot de principiu in cele doua dosare ale senatorului Codrut Seres, urmand ca rapoartele atat in cazul Seres, cat si Pacuraru sa fie prezentate Biroului Permanent cel mai tarziu pe 11 august. "In ceea ce priveste cele doua dosare ale domnului Seres, comisia constata ca documentarea este finalizata si procedeaza la redactarea raportului, facandu-ne o convingere in cadrul comisiei si avand discutii preliminare in legatura cu modul in care trebuie redactat raportul", a declarat presedintele Comisiei juridice a Senatului, Norica Nicolai, la iesirea din audierile celor doi demnitari. Liberala a precizat ca, in cazul Seres, "a fost un vot sub rezerva revotarii", deoarece membrii comisiei care au absentat miercuri de la audieri nu-si pot insusi concluziile raportului in necunostinta de cauza. "Vom vota raportul punct cu punct", a declarat Norica Nicolai, care a mentionat ca 8 senatori-juristi si-au exprimat opinia. Conducerea Senatului a decis miercuri ca o sesiune extraordinara pentru a avizarea inceperii sau neinceperii urmaririi penale in cazul senatorilor Paul Pacuraru si Codrut Seres ar putea avea loc in luna august, in functie de rapoartele intocmite de Comisia juridica pana la 15 august.