Carjaliu a constatat ca lipsesc dosare intregi cu hotarari de consiliu
Replica de Constanta
Miercuri, 25 Iunie 2008
425
Preluarea mandatelor de primari inseamna, in multe dintre localitati, si preluarea gestiunii pe care o lasa edilii de dinainte. Ca si in cazul comunei Pestera, si la Agigea sunt probleme. La o prima evaluare a situatiei, noul primar al comunei Agigea, Cristian Carjaliu, a constatat ca lipsesc foarte multe documente. Intre acestea, de mentionat dosare intregi cu hotararile adoptate in sedintele de consiliu, care par sa se fi... evaporat.
"Am gasit doar cateva dosare in biroul primarului, probabil ca Ion Ionita, fostul primar, le luase la rasfoit, in loc sa le lase in arhiva diferitelor departamente din cadrul institutiei", ne-a declarat Cristian Carjaliu. Acesta s-a declarat extrem de dezamagit de debandada gasita in primarie, la nivel de documente. "Probabil ca va trebui sa refacem dosarele cu proiectele aprobate in cadrul sedintelor de Consiliu Local Agigea, in perioada 2000-2008, si este grav ca ele nu mai sunt de gasit. De exemplu, nu gasesc nici proiectul pentru piateta comunei Agigea, o investitie de 6 miliarde de lei vechi", spune Carjaliu. "Proiectul piatetei probabil ca a costat cateva sute de milioane, iar daca nu il gasim va insemna o noua cheltuiala", a mai spus primarul comunei Agigea. Tot Carjaliu a precizat ca, din partea fostului primar al comunei, Ion Ionita, nu se asteapta la lucruri bune, o dovada in acest sens fiind si refuzul de a preda telefonul de serviciu. "Pana luni nu a vrut sa predea telefonul primariei, iar cand a facut-o, n-a venit el, a trimis un aghiotant de-al sau. Oricum, telefonul este blocat cu un cod pe care nu-l stie nimeni", a explicat Carjaliu cam cum stau lucrurile in privinta "bunavointei" fostului edil al comunei. O alta localitate cu primar nou-nout este municipiul Medgidia, acolo unde democrat-liberalul Dumitru Moinescu a pierdut batalia cu liberalul Marian Iordache. Moinescu n-a lasat insa o "mostenire" tocmai grozava, visteria primariei fiind pe minus. Cearta fostului primar cu Fiscul, caruia ii reprosa TVA-ul, s-a soldat cu urmatorul raspuns: Medgidia este tocmai buna de plata a 15 miliarde de lei vechi. Aceeasi Primarie Medgidia mai are de achitat alte 20 de miliarde de lei vechi provenind din tot felul de "cheltuieli marunte" angajate de fostul primar, din suma totala 1,3 miliarde revenind numai pe o comanda pentru nisip.
Euronews
Miercuri, 30 Aprilie 2025
425
Euronews
Miercuri, 30 Aprilie 2025
425
Euronews
Miercuri, 30 Aprilie 2025
425
Euronews
Sambata, 8 Martie 2025
425