Presedintele PSD Gorj, Florin Carciumaru, suna adunarea pentru colegii de partid pentru deblocarea negocierilor cu PD-L, de teama ca directorii serviciilor deconcentrate din judet sa nu fie numiti de liderii centrali ai formatiunilor, peste capul sefilor filialelor locale.

Liderul pesedistilor gorjeni, Florin Carciumaru, a declarat ca este pentru inceperea imediata a negocierilor cu PD-L, pentru a impiedica numirea directorilor de deconcentrate de la centru. El a mentionat ca va purta sambata discutii cu propriii colegi de partid, in vederea deblocarii negocierilor, si va sta de vorba si cu liderii organizatiei judetene a PD-L. "Este normal ca la nivel de judet sa se treaca la masa dialogului, sa se inceapa discutiile. Sambata vom lua legatura cu colegii din partid, dar si cu cei de la PD-L, pentru ca saptamana viitoare sa trecem la discutii. Este nevoie sa finalizam actiunea de numire a noilor directori in functii. Nu este bine ca numirile sa fie facute de liderii centrali, nu trebuie ca numirile la nivel de judet sa fie facute de vreun ministru. Trebuie sa gasim o cale de mijloc, sa ne intelegem, pentru ca mai bine ca noi, cei de la PSD sau PD-L, nimeni nu stie care sunt realitatile din judet. Eu sustin ca ne vom intelege si vom rezolva problema", a declarat Florin Carciumaru.
Nu toti reprezentantii PSD sunt de acord cu el, existand pareri diferite, in special in randul parlamentarilor social-democrati, nemultumiti ca PD-L a luat toate posturile de conducere de la complexurile energetice si de la Societatea Nationala a Lignitului Oltenia.

Si Mantog vrea

La randul sau, unul dintre liderii PD-L Gorj, Ionel Mantog, fost presedinte al organizatiei judetene, pare deschis la dialog. "Am evitat sa facem orice fel de schimbari pe criterii politice, tocmai pentru a lasa deschisa portita PSD-ului ca sa revina la negocieri. Daca nu va reveni la negocieri si vom constata numiri peste protocolul semnat de noi, adica daca va mai calca o data stramb, dupa ce a facut deja acest lucru la Casa de Asigurari de Sanatate, nu avem decat sa trecem si noi la numiri, care vor fi monocolore, adica acolo unde avem ministere. Lumea trebuie sa vada cine este adevaratul incalcator de protocoale", a mentionat Mantog, considerat in continuare cel care decide in PDL Gorj, cu toate ca presedinte interimar a fost reconfirmat inainte de Paste, deputatul Cosmin Popescu.
PSD si PD-L Gorj au semnat la jumatatea lunii ianuarie un protocol prin care si-au impartit posturile de conducere existente la nivelul directiilor deconcentrate. PSD a blocat insa negocierile, considerand ca a fost dezavantajat, in ceea ce priveste posturile de conducere din minerit si energie. In ciuda blocarii discutiilor, social-democratii au trecut la numirea de directori la cateva deconcentrate, cum ar fi CAS, DSP, APIA etc.
Casa de Asigurari de Sanatate revenise insa pedelistilor, prin protocolul semnat in luna ianuarie.