Candidatura indepedentului Gheorghe Radulescu, pentru functia de deputat in Colegiul uninominal nr. 14 din Capitala, a fost acceptata de Biroul Electoral al Municipiului Bucuresti, in urma deciziei Curtii de Apel Bucuresti, conform procesului verbal publicat, luni, pe site-ul institutiei.
Decizia BEM a fost luata in conformitate cu sentinta Curtii de Apel Bucuresti-Sectia a III-a Civila, prin care s-a admis contestatia si anularea deciziei Biroului Electoral al Municipiului Bucuresti, privind respingerea candidaturii lui Gheorghe Radulescu.
In decizia BEM, publicata luni pe site-ul institutiei, se precizeaza ca instanta a dispus ca Biroul Electoral sa verifice indeplinirea si a celorlalte conditii legale pentru inregistrarea candidaturii lui Gheorghe Radulescu. "Pe cale de consecinta, Biroul Electoral de Circumscriptie al Municipiului Bucuresti a procedat la verificarea conditiilor legale pentru ca o persoana sa poata candida si la analizarea conditiilor de fond ale listei sustinatorilor. Biroul Electoral de Circumscriptie al Municipiului Bucuresti a constatat indeplinite conditile legale stabilite de dispozitiile art. 29, 30 si 301din Legea 35/2008", se arata in documentul BEM.
Astfel, candidatul a depus declaratia de avere, declaratia de interese, declaratia privind neapartenenta la securitate ca politie politica, precum si
dovada constituirii depozitului in contul Autoritatii Electorale Permanente, mai mentioneaza procesul verbal al BEM.
Totodata, din verificarea listelor de sustinatori, a rezultat ca un numar de 2.710 de pozitii cuprind toate rubricile prevazute de disp. art. 30 alin.2 din Legea nr. 35/2008, fiind respectat numarul minim de semnaturi necesar pentru a candida in acest colegiu", se mai mentioneaza in decizia BEM.
Independentul Gheorghe Radulescu, a declarat joi ca intentioneaza sa ceara ridicarea exceptiei de neconstitutionalitate si amanarea alegerilor, daca Justitia nu-i va da dreptul de a candida dentru un mandat de deputat in sectorul 3 al Capitalei, dupa ce BEM i-a respins candidatura. Tribunalul Municipiului Bucuresti a respins miercuri contestatia lui Radulescu, dupa ce BEM respinsese candidatura acestuia pentru un mandat de deputat in sectorul 3 al Capitalei.