Marian Vanghelie, candidatul PSD pentru Primaria Capitalei, s-a inscris ieri in cursa oficiala pentru Primaria Capitalei. Primarul sectorului 5, inscris al 13-lea pe lista de candidati, a fost insotit de seful campaniei sale electorale, Sorin Oprescu, si de presedintele organizatiei PSD Bucuresti, Dan Ioan Popescu. Vanghelie s-a aratat convins ca este un om norocos si ca pozitia a 13-a pe lista candidatilor nu are nici o semnificatie.
“Pana acum, am castigat a doua oara si ca drept dovada am castigat fara sustinerea sistemului politic. Sunt sigur, sunt convins ca ceea ce voi propune bucurestenilor vor avea incredere in mine“, a spus Vanghelie.
Primarul sectorului 5 a declarat ca sansa de a candida pentru postul de edil-sef al Capitalei se datoreaza in primul rand bucurestenilor si nu partidului din care face parte.
Candidatul PSD la Primaria Capitalei s-a prezentat la BEM insotit de un grup de simpatizanti imbracati in hanorace purtand poza sa si inscriptiile “Vanghelie - necenzurat“ si “Marian Vanghelie - primar general incepand de maine“. “Vanghelie necenzurat - adica spun lucrurilor pe nume, indiferent de marimea si dimensiunea pozitiei si a functiei pe care o are un om in statul roman. Eu sunt sigur ca castig din primul tur cu ajutorul cetatenilor si cu ajutorul lui Dumnezeu“, a asigurat Vanghelie.
Imediat dupa inregistrarea candidaturii la BEM, Marian Vanghelie, insotit de grupul de simpatizanti, a facut o baie de multime. El a mers pe jos la sediul Primariei Sectorului 5, fiind salutat de trecatori si oprit de persoane dornice de a-i prezenta candidatului doleantele lor.