Fost membru PSD si apoi PC, Codrin Stefanescu anunta infiintarea unei noi formatiuni politice, intitulata Miscarea Reformatoare. Aceasta formatiune, afirma initiatorii, reprezinta indivizi, nu grupuri de interese economice; cetateni, nu gasti politice; valori certe, nu nimicuri consacrate; oameni normali, nu vedete expirate. "Timp de 18 ani, clasa politica romaneasca s-a degradat continuu, dandu-si singura masura valorii. Economia romaneasca s-a dovedit incapabila sa aduca prosperitate celor multi, care au crezut si cred in democratie si capitalism. 18 ani de ridiculizare, tranzitie absolut demolatoare, nu constructiva, 18 ani de canibalism politic". Membrii Comitetului de initiativa, reprezentanti de Codrin Stefanescu, considera ca Romania are nevoie urgenta de o transformare din temelii a politicii. "Iar singura cale de a schimba clasa politica si Romania sunt cetatenii, nu alti politicieni. Oameni obisnuiti, care pot inlocui cu mult succes pe oricare dintre parlamentarii si ministrii de astazi. Astfel, a luat nastere Miscarea Reformatoare, calea catre o Romanie europeana, prospera si curata. Oameni nemultumiti de politica falimentara din ultimii 18 ani, oameni care nu au mai facut politica, oameni care au ceva de spus si nu o pot face, oameni care au solutii si vor sa se implice. Oameni intr-o Miscare Reformatoare, civica, transparenta, pentru transformarea profunda a tarii sunt singura sansa a Romaniei. Poate ultima", se arata intr-un document remis presei.