Dupa ce chiar de Ziua Europei Parlamentul suedez a ratificat tratatul de aderare a Romaniei si Bulgariei la marea familie europeana, cu unanimitate de voturi, in cursul zilei de ieri, presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu s-a intors dintr-o vizita de la Bruxelles. Vizita lui Olteanu la Bruxells a fost ultima intrevedere cu membrii cabinetului european inainte de raportul de tara, care urmeaza sa fie publicat in aceasta luna. In urma intrevederilor pe care le-a avut cu presedintele Parlamentului European si cu reprezentantii altor tari din Uniunea Europeana, Bogdan Olteanu este optimist in ceea ce priveste aderarea Romaniei. "Am avut o serie de intalniri extrem de importante cu presedintele Parlamentului European. Mesajul general este foarte bun pentru Romania, abordarea pe care am intalnit-o vizavi de noi este extrem de relaxata. In ceea ce ne priveste, lucrurile sunt destul de clare vizand 1 ianuarie 2007 ca data a aderarii. Ceea ce am discutat in aceste zile ne-a asigurat ca in toate tarile cu exceptia Germaniei perspectivele sunt extrem de bune, ca ratificarea sa se finalizeze pana la sfarsitul actualei sesiuni parlamentare. In Germania, ratificarea se va finaliza la sfarsitul lunii octombrie", a declarat Bogdan Olteanu.