Reforma morala a clasei politice din Romania este un subiect care, in aceste zile, da batai de cap liberalilor. Impreuna cu Asociatia ProDemocratia, presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, dar si cu reprezentanti ai PNL Constanta, a prezentat societatii civile cat de necesar este noul Cod Electoral, respectiv votul uninominal. La dezbaterea organizata in Sala Mare a Prefecturii judetului au participat, alaturi de deputatul PNL George Dragomir, Mihai Voicu, presedintele Comisiei pentru Codul Electoral, Cristian Parvulescu, presedintele ProDemocratia, reprezentanti ai ONG-urilor din Constanta, profesori universitari, personalitati locale, reprezentanti ai mass-media.
Dezbaterea pe marginea noului Cod Electoral a fost insa precedata de o serie de alte manifestari la care a luat parte presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, acesta declarand, in cadrul unei conferinte de presa organizate vineri la sediul PNL Constanta, ca s-a intalnit cu structurile patronale, principalele probleme sesizate de oamenii de afaceri fiind cele legate de infrastructura, agricultura - mai exact subventii, titluri de proprietate emise bine sau nu tocmai bine, respectiva problema legata de codul muncii. Bogdan Olteanu a precizat ca asemenea intalniri va avea in toata tara, aceasta si in incercarea de a explica problemele existente in acest moment la nivel de Parlament. "Avem probleme in felul in care lucreaza Parlamentul. Incerc sa indrept modul de lucru al Parlamentului", a declarat Bogdan Olteanu, care a adaugat ca judetul Constanta este punctul de pornire a dezbaterilor legate de Codul Electoral, proiect propus si in 2002 de PNL, dar care nu a fost adoptat. Tot legat de activitatea parlamentara, presedintele Camerei Deputatilor a declarat ca se doreste introducerea votului electronic pentru combaterea absenteismului, cat si inregistrarea discutiilor astfel incat parlamentarii sa nu fie tentati ca dupa cateva minute, dupa ce au semnat de prezenta, sa paraseasca lucrarile.

Candidatul Aliantei pentru comuna Corbu, decis la centru

In alta ordine de idei, dar raspunzand la solicitarile mass-media, Bogdan Olteanu a facut referire la prezenta sa din data de 8 iunie a.c., joi, din comuna Corbu. Acesta a admis ca deplasarea sa a avut un caracter electoral, insa dat fiind ca nu au fost cheltuite sume de bani in scopuri electorale, nu a fost incalcata legea care specifica o alta data la care se da start campaniei. Tot Bogdan Olteanu a declarat ca in Consiliul National al Alinatei s-a decis ca pentru comuna Corbu candidatul PNL-PD este liberalul Marian Galbinasu. Pentru a lamuri de ce decizia a fost luata la centru, deputatul PNL George Dragomir a precizat ca anual se fac sondaje, iar la Corbu a reiesit ca Marian Galbinasu este preferatul electoratului, cu 20 de procente in fata urmatorului candidat. "Asa cum la Mioveni PNL a cedat, la Constanta (n.r. mai precis la Corbu) candidatul va fi liberal", a declarat Dragomir, adaugand "viitorul primar la Corbu va fi Galbinasu si nu vorbesc povesti".

Fuziune, dar numai
intr-un partid liberal

Mai departe, in cadrul aceleasi conferinte de presa, Bogdan Olteanu a declarat ca, in legatura cu viitorul Aliantei dupa anul 2008, atunci cand expira protocolul incheiat intre cele doua partide, acesta va trebui discutat. "Acum trebuie sa continuam, pentru ca nu exista alternative. Nici PNL si nici PD nu are nici o aplecare catre PSD", a afirmat presedintele Camerei Deputatilor, care a mai apreciat ca alegerile anticipate ar fi o greseala. "Suntem impreuna, trebuie sa mergem mai departe", a mai spus Bogdan Olteanu, care a declarat ca cele mai multe incidente din cadrul Aliantei s-au petrecut din cauza nerespectarii protocolului incheiat intre PNL si PD si a lipsei de maturitate politica a unora dintre membrii celor doua partide politice. De asemenea, potrivit lui Bogdan Olteanu, Alianta i-a facut lui Traian Basescu o propunere de sustinere in 2009, oferta care a primit insa un raspuns "la misto", dar se asteapta si raspunsul serios din partea presedintelui. In schimb, in ceea ce priveste fuziunea PNL-PD, presedintele Camerei Deputatilor a apreciat ca aceasta "nu este de actualitate". "Suntem de acord cu o fuziune, daca relatiile dintre cele doua partide se amelioreaza, intr-un partid liberal", a afirmat Bogdan Olteanu. In ceea ce priveste declaratiile pe care consilierul prezidential Theodor Stolojan le-a facut in ultima perioada, presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu a avut o reactie care a dat de inteles ca agitatia fostului presedinte liberal valoreaza mai putin decat... o ceapa degerata. "Nu comentez. Ce sa comentez? Domnul are un loc de munca, are o ocupatie, sa isi vada de ea. Iar politica... face si dansul in timpul liber, e treaba dansului", a apreciat Bogdan Olteanu.

Dan Voiculescu si Marko Bela, privit cu ochi buni de PNL

Un alt subiect "la zi" abordat de presedintele Camerei Deputatilor a fost acela al restructurarii Guvernului, despre care a dat de inteles ca va avea loc la nivel de "linia doi", adica va viza agentii si secretari de stat. Totodata, Bogdan Olteanu a declarat ca intr-un guvern de coalitie este nevoie de vicepremieri, care reprezinta un fel de liant intre partidele care formeaza arcul guvernamental. Mai mult, Bogdan Olteanu, in pofida celor care il contesta pe Dan Voiculescu, a declarat ca este de acord cu numirea presedintelui PC in functia de vicepremier. Dand de inteles ca este un lucru bun, in conditiile in care Voiculescu este liderul conservatorilor, presedintele Camerei Deputatilor a mai precizat ca si Marko Bela este o persoana pe care o vede cu ochi buni, UDMR fiind "un partener loial". Revenind insa la discutiile de interes local, Bogdan Olteanu a declarat ca, in privinta problemelor legate de plaja litoralului romanesc, cat de curand va fi votata o lege, de urgenta, prin care sa se revina la regimul de functionare de anul trecut. Cat priveste panourile instalate de primarul Radu Mazare in statiunea Mamaia, acesta a tinut sa spuna ca ele sunt unice in tara, la fel ca si barierele, desfiintate de altfel prin decizie irevocabila. "Primarii care nu se descurca, isi dau demisia", a afirmat Bogdan Olteanu, facand referire la faptul ca edilul Constantei sustine ca nu dispune de suficiente fonduri.