Conducerea Partidului Social Democrat sustine convocarea unei sesiuni extraordinare la Camera Deputatilor in privinta activitatii ministrului Tineretului si Sportului, Monica Iacob-Ridzi. Anuntul a fost facut, intr-o conferinta de presa, de purtatorul de cuvant al PSD, Bogdan Niculescu Duvaz.
Duvaz a mentionat ca aceasta a fost decizia Biroului Permanent National al PSD.
"Suntem de acord sa existe o sesiune extraordinara, in urma raportului comisiei. In acelasi timp, suntem de parere ca trebuie continuate investigatiile de catre comisia de ancheta in legatura cu aspectele noi care s-au relevat, inclusiv astazi, in presa. Este vorba despre a discerne nu doar faptul pe care comisia de ancheta l-a lamurit in cea mai mare parte - ca acolo s-au facut niste cheltuieli in mod ilegal - dar si, daca este cazul, incotro s-au indreptat aceste cheltuieli. Exista elemente noi puse la dispozitie inclusiv de mass-media, care trebuie sa duca la canale de investigatii si la concluzii si, din acest punct de vedere, am decis ca este utila si necesara o sesiune extraordinara", a declarat purtatorul de cuvant al PSD.
Totodata, PSD va solicita continuarea anchetei de catre comisia parlamentara de resort, desi aceasta a intocmit deja un raport.
"Sa discutam acest raport, sa aprobam ceea ce propune comisia si anume deschiderea urmaririi penale, respectiv transmiterea acestor concluzii catre institutiile abilitate care sa faca ancheta din punct de vedere judiciar si financiar. Comisia poate continua activitatea in etapa urmatoare, deci poate sa nu isi opreasca activitatea pentru a duce mai departe investigatiile si a vedea ce s-a intamplat cu banii care au fost cheltuiti ilegal", a spus purtatorul de cuvant al PSD.