Liderul democratilor, Emil Boc, a cerut PSD "sa se abtina de la orice actiune care poate periclita interesele Romaniei" si "sa faca distinctia dintre interesele de partid si interesul Romaniei". "Chiar daca nu doreste, sa nu sustina, macar sa se abtina de la asemenea gesturi care afecteaza interesul Romaniei", a declarat Boc. "PSD este fricos, PSD-ului ii este frica de prezenta PD la guvernare, prin sustinerea luptei anticoruptie, care deranjeaza toate cercurile de interese ale PSD, deranjeaza modul PSD de a face poli-tica, modul PSD de a influenta justitia, modul PSD de a tine Romania in carapacea coruptiei", a acuzat Emil Boc.
El a sustinut ca aceasta lupta anticoruptie a PD este "una dintre motivatiile pentru care PSD si alte partide cer inlaturarea PD de la guvernare si accederea lor, pentru a-si promova in conti-nuare practicile de coruptie pe care le-au avut in perioada 2000-2004". In viziunea liderului PD, "Geoana ar face orice, numai lege sa nu fie in Romania, pentru ca-si da seama ca partidul pe care l-a luat cu 30% de la Iliescu acum este la 17-18%". Potrivit lui Boc, organizarea oricarui tip de alegeri reprezinta "un dezastru politic" pentru Geoana. "Ii este frica, de fapt, de orice tip de scrutin electoral in Romania", a apreciat liderul PD despre omologul sau din PSD. El a mai spus ca nu este surprins ca PC "a reusit performanta colosala" ca totii ministri pe care i-a desemnat in Guvern sa fie anchetati penal, ceea ce ar explica "problema" acestei formatiuni cu Monica Macovei si cu Ministerul Justitiei. (Diana Nedelcu)