Emil Boc a fost reconfirmat in functia de presedinte PDL cu 62% in timp ce adversarul sau, Vasile Blaga, a luat 34% din voturile celor peste 1300 de delegati care au votat sambata la Conventia Nationala a partidului. Potrivit surselor HotNews.ro, o parte din echipa lui Vasile Blaga ia in calcul sa se retraga din competitia interna. Este vorba de functiile din Biroul Politic (prim-vicepresedinte, vicepresedinti si secretar general) care ar urma sa fie alese duminica. Potrivit surselor citate, Blaga doreste astfel sa-l lase pe Boc si echipa sa sa-si asume integral conducerea partidului iar in cazul unui eventual esec sa-si maximizeze asfel sansele de a prelua, dupa alegeri, partidul.
• Presedintele Traian Basescu se va intalni din nou cu Emil Boc pentru a discuta strategia pentru Guvern. Potrivit surselor HotNews.ro, seful statului s-a intanlit si vineri seara, la Cotroceni, cu Emil Boc si Vasile Blaga.
In cursul noptii de sambata, se vor negocia functiile pentru Biroul Politic. O eventuala retragere a candidaturilor oamenilor lui Vasile Blaga va duce la negocieri intre sustinatorii lui Boc, deoarece sunt mai multi candidati in echipa premierului decat functii disponibile.
Chiar daca cei mai multi democrat-liberali au declarat ca l-ar vota "cu sufletul" pe Vasile Blaga, in cadrul Conventiei partidului, cu stampila de vot s-au descurcat in favoarea lui Emil Boc, si implicit a lui Traian Basescu.

21:29 - In sala se aud acordurile melodiei "We are the champions", Boc a fost intampinat cu ovatii. El a tinut un scurt discurs, cu nuante electorale, multumind pentru increderea acordata, declarand ca se simte apasat de o mare responsabilitate si onoare pentru misiunea ce i-a fost acordata, El a multumit contracandidatilor sai pentru modul in care au purtat confruntarea politica, invitandu-i in conducerea PDL.
Boc a fost urmat la microfon de catre Vasile Blaga care a dezmintit informatiile privind o eventuala plecare din partid a echipei sale, exprimandu-si sustinerea pentru presedintele partidului.
20:35 - Rezultatele neoficiale ale numararii votului indica victoria lui Emil Boc, mai detasata decat se astepta - 868 de voturi. Vasile Blaga a reusit sa adune 499 de voturi in favoarea sa, in timp ce pentru Theodor Paleologu au fost doar 24 de voturi.
20:01 - Surse democrat-liberale au declarat pentru Realitatea TV ca sustinatorii lui Vasile Blaga iau in calcul, in cazul unui esec, abandonarea cursei pentru functiile de conducere pentru care si-au depus candidaturile.
Comentatorii politici apreciaza ca un asemenea scenariu poate fi folosit si ca metoda de presiune asupra aripii Boc, pentru obtinerea mai multor posturi de conducere.
19:50 - Procesul de votare s-a incheiat, a inceput numaratoarea, conform comentatorilor afati in sala in care se desfasoara congresul, se pare ca pentru desemnarea liderului PDL va fi necesar un al doilea tur de scrutin.