Presedintele PD, Emil Boc, a cerut ieri parlamentarilor sa adopte, pana la sfarsitul lui iunie, actele normative cerute de Comisia Europeana, care sunt prioritare in materie legislativa si de care depinde raportul favorabil din septembrie sau octombrie, in vederea integrarii in UE. Boc a spus ca democratii au discutat, la reuniunea conducerii partidului, despre capitolul Justitie, deoarece acesta poate activa clauza de salvgardare, si a solicitat deputatilor si senatorilor sa adopte infiintarea Agentiei pentru integritate, proiectul de lege privind finantarea partidelor politice, Codul penal si pe cel de procedura penala. Liderul democratilor si-a motivat solicitarea prin faptul ca "evaluarile Comisiei Europene incep imediat in acesta vara, in care din pacate Parlamentul se afla in vacanta", iar adoptarea legilor in septembrie ar fi cam tarzie si ar influenta pregatirile pentru raportul din octombrie.
Pe de alta parte, Boc a spus ca PD a decis infiintarea la nivelul tuturor filialelor partidului "a unui Departament de Consultanta pentru atragerea de fonduri structurale de la UE", care va fi coordonat de Mircea Toader si Anca Boagiu. (Nicoleta Nicolae)