Este necesar sa privim, din prisma interesului strategic al Romaniei, mai departe de tensiunea aparenta dintre Guvern si Presedinte. Dincolo de problema reprezentarii si a mandatului participarii, exista nevoia obiectiva si imperioasa a unei politici externe coerente, articulate si eficiente, intr-un moment de transformari si evolutii structurale la nivel regional, european si global. Dincolo de competitia politica si democratica fireasca, Romania nu isi poate permite un conflict politic prelungit in zona strategiei sale de politica externa si de securitate nationala.
Recentele discutii despre cine reprezinta Romania la Consiliul European sunt, in primul rand, o dovada despre cat de putin pregatiti suntem sa ne asumam statutul nostru comunitar. Nu e deci de mirare influenta aproape zero a Romaniei in UE, cand nici macar regimul general al responsabilitatilor in privinta afacerilor europene nu e stabilit.
Nu stiu daca subiectul reprezentarii la Consiliu tine doar de delimitarea unor atributii sau e in masura sa aduca accente noi de politica externa si comunitara in Romania. Cert este ca, in perioada urmatoare, sunt atatea subiecte asupra carora trebuie sa ne aplecam: legea privind cooperarea intre Guvern si Parlament in materie de afacerilor externe; cresterea implicarii si influentei Parlamentului Romaniei in procesul decizional european, conform Tratatului de la Lisabona; abordarea strategica de catre Romania a urmatorului cadru bugetar european si stabilirea unor prioritati de dezvoltare finantabile din bani europeni (ca sa nu mai ajungem in situatia actuala in care toti experti vorbesc post-factum despre cat de inutil este de fapt POS DRU, de exemplu).
Sa privim asadar reprezentarea Romaniei la Consiliul European din perspectiva unui prim demers, mai vizibil, de normalizare a comportamentului statului roman in relatia cu Europa.
As incepe subiectul cu o punere in contextul european. Din cele 20 de republici cate numara Uniunea (lasam la o parte cele 7 monarhii, reprezentate firesc de primul-ministru), doar trei, cu exceptia Romaniei, sunt reprezentate de Presedinti in Consiliu: Cipru, republica prezidentiala, Franta, republica semi-prezidentiala clasica si Lituania. Tari cu un regim politic asemanator Romaniei, ca e vorba de Austria, Bulgaria sau Polonia, sunt toate reprezentante la Consiliu de catre primul-ministru.
Daca tot analizam contextul european si avand in vedere similitudinile de regim politic, ce s-a intamplat in Polonia cu participarea la Consiliul European ar putea sa ne serveasca drept exemplu. Acolo, conflictul dintre Presednte si primul-ministru a fost in cele din urma solutionat, in 2009, de catre Tribunalul Constitutional. Va invit sa cititi aici, in engleza, solutia. Decizia pune accent pe cooperarea dintre puterile statului, dar arata ca "primul-ministru reprezinta Polonia la reuniunile Consiliului European, unde prezinta mandatul agreat". De asemenea, participarea Presedintelui Poloniei la o reuniune a Consiliului European necesita cooperarea cu Primul-ministru si cu ministrul competent, in ideea asigurarii unei pozitii unitare a statului polonez.
Revenind la situatia din Romania, as face doua precizari preliminare: nu mai putem continua cu situatia in care Presedintele este cel care reprezinta exclusiv statul la Consiliul European, avand in vedere ca in multe probleme competentele decizionale revin Guvernului. De asemenea, consider ca nici extrema cealalta, in care doar primul-ministru reprezinta tara la reuniunile Consiliului, nu poate fi acceptata, avand in vedere dimensiunea strategica a discutiilor.
Juristii s-au pronuntat deja in legatura cu componenta legala. Gasiti in Ziarul Financiar o opinie foarte interesanta a lui Madalin Niculeasa, membru al Miscarii "Romania Noastra", menit sa delimiteze teritoriul juridic.
Personal, impartasesc opinia potrivit careia institutia participanta trebuie determinata in raport de ordinea de zi a Consiliului European; cu alte cuvinte ar trebui sa participe institutia - Presedintele sau Primul-Ministru - in raport de problemele si de atributiile fiecaruia. Calitatea de reprezentant al statului pentru Presedinte nu legitimeaza ab initio participarea, dupa cum calitatea de gestionar al treburilor interne si externe pentru Guvern nu justifica o astfel de participare. Participarea trebuie determinata in concret, prin raportare la atributii si probleme. As insista de aceea pe o abordare pragmatica, menita sa puna accent pe cooperare, asa cum s-a statuat si in Polonia. Cooperarea in stabilirea mandatului si asigurarea unei pozitii unitare pentru Romania este, dupa mine, miza cea mare a acestui prim demers clarificator in relatia cu Europa.
Implicarea Parlamentului in aprobarea mandatului reprezentantului Romaniei la Consiliul European, ceea ce nu s-a mai intamplat pana acum, este un pas firesc in directia corecta. Avand in vedere atat rolul sau constitutional, cat si cel stabilit de Tratatul de la Lisabona in domeniul afacerilor europene, Parlamentul nu mai poate fi lasat in afara jocului de decizie in chestiuni esentiale pentru viitorul Romaniei.
Este insa necesar sa privim, din prisma interesului strategic al Romaniei, mai departe de tensiunea aparenta dintre Guvern si Presedinte. Dincolo de problema reprezentarii si a mandatului participarii, exista nevoia obiectiva si imperioasa a unei politici externe coerente, articulate si eficiente, intr-un moment de transformari si evolutii structurale la nivel regional, european si global. Dincolo de competitia politica si democratica fireasca, Romania nu isi poate permite un conflict politic prelungit in zona strategiei sale de politica externa si de securitate nationala. Dincolo de discutia pedanta si politizata a argumentelor juridice si constitutionale, politic lucrurile sunt clare; presedintele Basescu nu mai dispune de majoritatea si Guvernul pe care s-a obisnuit sa le domine copios si neconditionat.Trebuie sa se acomodeze la o situatie si la un guvern diametral opuse instinctului sau dominator. Noua majoritate dispune de instrumentele de a-l izola si goli pe Presedinte de substanta si instrumente politice. Daca vrea sa mai conteze, Presedintele - jucator trebuie sa se adapteze noii realitati. Daca nu, chiar cu dreptatea formala de partea sa, va pieri pe limba lui.