Secretarul general al PD-L, Vasile Blaga, a afirmat ca el va fi propus de premierul Emil Boc pentru ministerul de Interne, in cazul in care PSD nu desemneaza pe cineva in locul lui Dan Nica.
"Este foarte clar, un termen de 24 de ore au colegii de la PSD pentru a propune un nou ministru de Interne", a declarat Blaga, inaintea sedintei conducerii PD-L. Intrebat daca el va fi propus interimar, Blaga a negat, insa a admis ca premierul ia in calcul sa-l propuna pe el daca PSD nu desemneaza pe nimeni din portofoliul din care a fost inlocuit Dan Nica. "Nu voi fi interimar, este adevarat ca daca nu isi vor pune, s-a pus si aceasta problema de catre premier. Decizia premierului este luata", a spus Blaga.
Declaratiile referitoare la fraudarea alegerilor si cresterea infractionalitatii sunt motivele premierului Emil Boc pentru propunerea de remaniere a lui Dan Nica din functia de ministrul de Interne.
"Ministrul de Interne a facut o declaratie nepotrivita, ca cineva se pregateste de fraudarea alegerilor prezidentiale prin utilizarea turismului electoral, mentionand faptul ca nu mai exista niciun fel de autocar de inchiriat. Din nefericire, sau din fericire, depinde din ce unghi te uiti, aceste informatii ca nu mai sunt autocare de inchiriat nu s-au putut confirma. Am facut si noi investigatii, a facut si mass media, incat afirmatiile ministrului de Interne au fost fara niciun fel de acoperire, iar utilizarea de catre ministrul de interne a afirmatiei potrivit careia se planuieste fraudarea alegerilor prezidentiale prin turism electoral fara sa existe nici cea mai mica dovada concreta, consider ca reprezinta o afirmatie grava care pune sub semnul intrebarii legitimitatea, legalitatea scrutinului prezidential", a afirmat Boc.